UTA a „ars” Gazul şi s-a salvat! Arădenii şi-au asigurat menţinerea în Liga 1
UTA a obţinut astăzi victoria necesară menţinerii în Liga 1, cu o etapă înainte de finalul play-out-ului. S-a terminat 1-0, meci la finalul căruia arădenii s-au putut bucura pe teren propriu, unde au suferit atât de mult în acest sezon. Prima parte a confruntării cu Gaz Metan, de pe “Francisc Neuman”, a fost destul de anostă, cu o echipă medieşeană venită parcă în vacanţă, nu la luptă, ştiut fiind faptul că avea nevoie de un punct pentru a evita barajul înaintea ultimei etape. Ciudată opţiunea antrenorului medieşean, care l-a lăsat în afara primului “11” pe brazilianul Yuri, om de bază din centrul apărării. UTA a avut atitudine şi mingea, a presat, dar ocazii importante au fost doar două: în minutul 33, Miculescu a şutat de la marginea careului, dar Pleşca a scos spectaculos, pentru ca peste cinci minute Hora să îl ia la ţintă pe Pleşca, din doar opt metri. Teja l-a scos la pauză şi pe Deaconu, iar UTA avea o misiune şi mai uşoară. La doar cinci minute de la reluare, activul Miculescu a centrat excelent de pe stânga, Hora a reluat cu capul, iar mingea revenită din bară i-a căzut pe tavă lui Antal, care tot nemarcat, l-a învins pe Pleşca din şapte metri. Mediaşul nu a avut replică nici după primirea golului şi mai mult a făcut figuraţie la Arad, preferând să tremure până în ultima etapă, pentru salvare. Dar când ştii că înfrunţi peste câteva zile prima retrogradată matematic, Poli Iaşi, probabil că era greu să te motivezi mai mult decât o UTA care juca cu cuţitul la os, ea deplasându-se la Voluntari în ultima rundă.
Hulitul Antal i-a adus UTA-ei punctele salvării! Gazul a „ars” prea puţin la Arad…
Aşa stând lucrurile, UTA a continuat să controleze jocul, iar în minutul 62, Albu a nimerit transversala, cu o lovitură de cap din careu. Peste două minute, Pleşca a scos incredibil în faţa aceluiaşi Albu, la o nouă minge pe care scria 2-0. Gazul a cerut penalty, la una din puţinele raiduri ofensive, după o împingere uşoară a lui Tomozei, pentru ca la faza următoare, Roger să rateze uluitor, din careu, din poziţie excelentă. În minutul 70, UTA a cerut şi ea 11 metri, la o cădere în careu a lui Roger, dar brazilianul s-a ales doar cu galben pentru simulare. Nu s-a mai jucat apoi aproape nimic până în minutul 84, când Roger, campion al ratărilor, a mai irosit o ocazie din postură de singur cu portarul, Pleşca salvând încă o dată în faţa brazilianului. A fost ultima fază de consemnat, pentru că UTA a reuşit să conserve fără mari emoţii avantajul minim, câştigând punctele ce o salvează matematic şi de baraj şi deci, asigurându-şi menţinerea în Liga 1! Obiectiv îndeplinit cu multă suferinţă, iar deplasarea de miercuri, de la Voluntari, mai are miză doar pentru o clasare superioară. După ultimul fluier, utiştii au sărbătorit alături de fani, care au cântat în afara stadionului şi şi-au încurajat admirabil favoriţii, chiar şi de la distanţă. (foto: gsp.ro)
Formaţii:
UTA: Fl.Iacob – Tomozei, Erico, Ilie, Shlyakov – Albu, Vorobjovas – Miculescu (81 Tescan), Roger, D.Rusu (22 Antal) – Hora (81 Hora).
Gaz Metan: Pleșca – Baco, Larie, Trif – Butean, Moura (70 Junior), Alceus (46 Pambou), Velisar (75 Horşia) – Deaconu (46 Chamed) – Costea (18 Morar), Valente.
Arbitri: Andrei Antonie (București) – Vladimir Urzică (Piatra Neamț), Alexandru Vodă (Alba Iulia).
Observator FRF: Nicolae Grigorescu (Timișoara).