Un nou pas fals în lupta la titlu: CSM Târgovişte – Univ.Goldiş ICIM 81-74
Baschetbalistele arădene au suferit în această seară un nou eşec în faţa marii rivale CSM Târgovişte. Dacă altădată o înfrângere în cetatea Chindiei nu era chiar un capăt de ţară, ambele echipe fiind în ultimii ani echilibrate valoric, eşecul de astăzi este unul dureros şi deloc previzibil, mai ales că Univ.Goldiş ICIM, favorită la titlu înaintea sezonului, pornea clar cu prima şansă. Un eşec care ar putea conta decisiv la finalul sezonului regulat, în duelul direct pentru titlu cu Sepsi. Slăbită faţă de anii trecuţi şi cu destule prestaţii modeste în acest început de campionat, CSM Târgovişte s-a resetat la momentul potrivit, în faţa eternei rivale din baschetul feminin. Un derby care a început bine pentru arădence, Reid, Stoenescu şi Hadzovic contribuind decisiv la avansul de şapte puncte de la pauza mare, când ICIM conducea cu 38-31.
În grafic doar până la pauza mare
Tot oaspetele au început mai tare sfertul trei, distanţându-se la 42-33, moment după care a început revenirea campioanei. Fără Karakasevic, indisponibilă, Univ.Goldiş ICIM a cedat apoi inexplicabil iniţiativa şi în doar trei minute, echipa din Târgovişte a egalat, 43-43 în minutul 25. Totuşi, trupa lui Araujo a mai avut puterea să apese pe acceleraţie şi să rămână la conducere după 30 de minute, cu 53-50. A venit însă ultimul sfert, controlat clar de CSM, care a avut în Wampler, Toma şi Cosby trei jucătoare în zi bună. La fel ca şi la Sfântu Gheorghe, ICIM-ul şi-a pierdut capul pe final, apărarea a fost aproape inexistentă, iar Reid nu a mai putut opri de una singură victoria gazdelor.
Acelaşi final slab, un nou eşec în faţa rivalei
S-a terminat CSM Târgovişte – Univ Goldiş ICIM 81-74 (17-22, 14-16, 19-15, 31-21), la capătul unei partide pe care formaţia arădeană, cu o bancă mult prea scurtă şi cu prea multe mâini moarte în teren, l-a avut în mână totuşi mult timp. Pentru „galben-albastre” e a treia înfrângere în doar nouă etape, mult prea mult pentru o formaţie care vrea să câştige titlul de campioană. Mai grav e că jocul continuă să sufere, momentele de inconstanţă au devenit deja clasice, iar Jose Araujo, protejat prea mult de conducere pentru atâtea nereuşite, nu găseşte antidotul pentru a debloca echipa. Suficiente motive de îngrijorare în tentativa de a triumfa la final de sezon. Timp mai este, dar perspective nu prea.
Sepsi e lider solitar, Aradul pierde teren
În alte meciuri ale etapei a noua din Liga Naţională s-au înregistrat rezultatele: Olimpia Braşov – Univ.Cluj 79-70, CSU Alba Iulia – Rapid 81-26, Phoenix Galaţi – CSBT Alexandria 73-69 şi BCM Danzio Timişoara – Sepsi Sfântu Gheorghe 52-91. În clasament conduce liderul detaşat Sepsi, cu 16 puncte, urmat de Alba Iulia, 15 puncte şi trioul ICIM, Târgovişte şi Braşov, toate cu 13 puncte. Trebuie însă menţionat că Alba are un meci în plus faţă de celelalte formaţii, iar Braşovul unul în minus. Etapa viitoare, Univ.Goldiş ICIM înfruntă miercuri, la Arad, pe Olimpia Braşov.
Formaţii:
Târgovişte: Cosby 17, Wampler 16 (2×3), Toma 14, Principe 10 (2×3), Olah 8, Thompson 6, Williams 4, Huţanu 4, Pop 2.
Arad: Reid 25, Stoenescu 17 (5×3), Hadzovic 14 (2×3), Dyer 11, McCarthy 3 (1×3), Gill 2, Laza 2.