Un majorat de 5 stele: Bernadett Balint a câştigat Openul Cehiei!
Jucătoarea de tenis de masă de la CSM Arad a bifat, aseară, o performanţă excepţională. Bernadett Balint a cucerit, în premieră, medalia de aur la simplu, în cadrul unui turneu din circuitul mondial al junioarelor, reconfirmându-şi încă o dată valoarea. Detti şi-a făcut practic, ceva mai devreme, cadoul perfect cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 18 ani, pe care o împlineşte mâine, prilej cu care îi urăm şi noi „La Mulţi Ani!” Eleva lui Cristian Dodean, antrenor care şi-a pus serios amprenta pe evoluţia ascendentă a acesteia, s-a impus într-o manieră entuziasmantă la Hodonin, unde se află în plină desfăşurare Openul Cehiei.
Premieră pentru Detti: prima medalie de aur la individual, în circuitul mondial al junioarelor
Performanţa jucătoarei CSM-ului, locul 49 în lume la nivel de junioare, este cu atât mai importantă cu cât a reuşit să învingă, în drumul spre aur, trei sportive tot de top mondial, mai bine clasate: croata Lea Rakovac (19 mondial, a 2-a favorită în Cehia), rusoaica Ekaterina Guseva (39) şi thailandeza Tamolwan Khetkhuan (40). În concursul de la Hodonin au fost prezente şi locurile 18 şi 20 în lume, japonezele Rira Ishikawa (favorita 1), respectiv Ayane Morita (favorita 3), eliminate pe parcurs. Bernadett Balint a câştigat 4 din cele 6 meciuri cu scorul de 4-3 la seturi, ultimele 5 jocuri disputate într-o singură zi, cea de ieri, după reveniri fantastice în majoritatea dintre ele!
Radiografia drumului spre titlu: 6 victorii, 4 dintre ele cu 4-3, după reveniri fantastice!
Jucătoarea de la CSM Arad a trecut în primul tur de poloneza Johanna Kiedrowska, scor 4-0 (5, 6, 10, 13), după care a urmat caruselul meciurilor infernale: de patru ori 4-3 la seturi, în şaisprezecimi cu brazilianca Leticia Nakada (-12, -9, 6, 9, -14, 8, 11), în optimi cu thailandeza Tamolwan Khetkhuan (8, -5, 6, -6, 9, -9, 9), în sferturi cu rusoaica Elizaveta Khlyzova (-9, 4, -5, 5, -9, 13, 9) şi în semifinale cu croata Lea Rakovac (9, -10, -8, -7, 4, 9, 10). De menţionat că Balint şi-a luat revanşa în faţa bunei sale prietene şi fostei colege de dublu, după ce anul trecut a pierdut finala cu Rakovac.
Revanşă superbă în faţa croatei Lea Rakovac
Dar ce revanşă, jucătoarea noastră revenind de la 1-3 la seturi, cu 12-10 în decisiv! A urmat marea finală, în care Detti ne-a mai scutit puţin de emoţii şi s-a impus în doar…6 seturi, 4-2 (-7, 8, 4, -8, 7, 6) în faţa redutabilei rusoaice Ekaterina Guseva. Bernadett Balint se află în prim-plan şi pe site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Tenis de Masă, cu articol de deschidere!, care pune în valoare performanţa jucătoarei arădene. „Mă simt foarte fericită, aceasta este prima mea medalie de aur la individual în cadrul Junior Circuit ITTF. Iar titlul a venit chiar înaintea de ziua mea, care este sâmbătă”, a spus Balint pentru ittf.com. Jucătoarea CSM-ului a fost aproape de medalie şi la dublu, unde a făcut pereche cu israelianca Nicole Trosman.
Speranţe la podium şi în proba echipelor
Cele două au avansat până în sferturi, unde au pierdut în faţa japonezelor Rira Ishikawa şi Ayane Morita, 1-3 (-8, – 6, 13, -9). Balint şi Trosman trecuseră în şaisprezecimi de slovacele Furkova şi Ivanova, 3-0 şi apoi în optimi de Nikitchanka şi Patseyeva (ambele Belarus), 3-1 la seturi. România a punctat însă şi în această probă, Adina Diaconu şi Andreea Clapa cucerind medalia de argint, după finala pierdută cu aceleaşi Ishikawa şi Morita, 2-3. Astăzi începe ultima probă, cea pe echipe, unde de asemenea România, cu Bernadett Balint numărul 1 în echipă, este cotată cu şanse la o medalie.