Turneul de fotbal inter-liceal „Ludovic Bonyhadi” revine după cinci ani de pauză!
În primăvara anului 2017 avea loc cea de-a cincea ediție a turneului de fotbal inter-liceal „Ludovic Bonyhadi”. Întâi probleme organizatorice și sportive, iar mai apoi pandemia de COVID-19, au făcut ca ediția a VI-a a turneului ce devenise foarte popular în rândul liceenilor arădeni să nu mai fie organizată. „Ne bucurăm să anunțăm că anul acesta am regăsit același entuziasm în rândurile reprezentanților elevilor arădeni din Consiliul Județean al Elevilor Arad, pentru a relua tradiția turneului „Ludovic Bonyhadi”, dar și aceeași dorință de colaboare din partea partenerilor noștri tradiționali în organizarea turneului: clubul UTA, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Arad, Asociația Județeană de Fotbal Arad, Comisia Județeană de Arbitri Arad, Crucea Roșie. Nu în ultimul rând le mulțumim și sponsorilor care au fost alături de noi și care și-au anunțat sprijinul și în acest an pentru a oferi premii simbolice performerilor turneului. Scopul turneului „Ludovic Bonyhadi” este de a cultiva spiritul competiţiei sportive printre elevii arădeni de liceu alături de conştientizarea tradiţiei fotbalistice a Aradului, construită cu eforturile marilor campioni care au îmbrăcat de-a lungul timpului tricoul alb-roşu al „Bătrânei Doamne”. Nu în ultimul rând prin acest turneu ne dorim să apropiem liceenii de UTA, ajutându-i să înţeleagă frumuseţea susţinerii echipei de suflet a oraşului sau județului lor cu atât mai mult cu cât avem posibilitatea de a ne susține echipa de suflet pe un stadion nou, fără restricții, în Liga I.
Detalii organizatorice
Turneul se va desfăşura în perioada 11-13 mai 2022. Faza finală a turneului, cel puțin semifinalele și finalele vor avea loc vineri, 13 mai, iar în funcție de numărul echipelor înscrise și de locațiile disponibile celelalte meciuri se vor juca în zilele de joi, 12 mai și miercuri, 11 mai. Programul final va fi adus la cunoştinţa participanţilor şi publicului după finalizarea perioadei de înscrieri. Ora începerii primelor meciuri, în fiecare zi, va fi 14:30. În funcție de numărul echipelor înscrise, disponibilitatea terenurilor/sălilor de sport, dar și de condițiile meteorologice, turneul se va desfășura fie în aer liber, pe unul din terenurile de fotbal din Municipiul Arad, fie la Sala Sporturilor „Victoria” (Sala Polivalentă). Prima opțiune este ca turneul să se desfășoare în aer liber, pe stadionul „Motorul”, însă totul va fi stabilit la momentul finalizării înscrierilor și tragerii la sorți, când se vor putea cunoaște, cu aproximație, condițiile meteorologice din perioada 11-13 mai 2022. Competiția se adresează tuturor unităților de învățământ cu clase de liceu din municipiul și județul Arad. Înscrierea echipelor se va face până pe data de joi, 5 mai 2022, ora 24, iar tragerea la sorți a grupelor va avea lor vineri, 6 mai 2022. Îi rugăm pe coordonatorii echipelor (profesorii) să-şi înscrie echipele printr-un mail la adresa: suporterclubuta@yahoo.com care să cuprindă intenția de a participa în turneu, precum și lista lotului de jucători (fără limită de număr). Detalii pot fi obținute la unul din următoarele numere de telefon – 0722-725081 sau 0741-039600. Fiecare unitate de învățământ are dreptul să-și înscrie în competiție o singură echipă. Jucătorii trebuie să fie elevi ai respectivei unități școlare indiferent de forma de învățământ, însă vârsta lor să nu depășească 20 de ani. În momentul înscrierii unei echipe, organizatorii prezumă existența acordului din partea conducerii unității de învățământ pentru părăsirea acesteia de către jucători sau susținători, în timpul perioadei de învățământ, dacă va fi cazul.
Regulamentul de joc
Regulamentul de joc va fi cel oficial al jocului de fotbal în sală. Durata partidelor va fi de 20 de minute (10 minute/repriză și o pauză de un minut între reprize cu schimbarea terenurilor) sau de 15 minute fără pauză, în funcție de numărul echipelor dintr-o grupă, astfel încât fiecare echipă să joace în faza grupelor aproximativ 60 de minute. În fazele superioare meciurile vor avea durata de 20 de minute. Componența echipelor din teren va fi: cinci jucători de câmp plus un portar. Înainte de începerea fiecărei partide, reprezentantul acestora va prezenta organizatorilor lista jucătorilor care vor intra în teren, aceștia trebuind să se regăsească în lista primită pe adresa de mail suporterclubuta@yahoo.com în momentul înscrierii echipei. Nu se admit modificări în lot după începerea turneului. Meciurile vor fi arbitrate de arbitri desemnați de Comisia Județeană Arad. Structura competiției va fi pe grupe, urmate de fazele eliminatorii în care se vor califica primele două echipe clasate din fiecare grupă. Fiecare echipă va evolua în propriul echipament. Este obligatoriu ca tricourile de joc să fie de aceeași culoare. Pentru o mai bună recunoaștere a jucătorilor care se vor evidenția pe timpul turneului, recomandăm purtarea unor tricouri numerotate, iar pentru eventualele cazuri în care ambele echipe vor avea echipament de aceeași culoare, recomandăm fiecărei echipe aducerea unui echipament de rezervă. Mingile de joc, porțile și delimitarea terenului de joc vor fi asigurate de organizatori, cu sprijinul clubului UTA. Echipele pot fi însoțite de propriile galerii care să-și încurajeze favoriții, acestea urmând să ia loc în tribune. Asistența medicală va fi asigurată cu sprijinul filialei județene a Crucii Roșii. Participarea în turneu se face pe propria răspundere a jucătorilor. Cei care au împlinit 18 ani vor semna, înainte de primul joc, o declarație pe proprie răspundere privind starea lor de sănătate care le permite să susțină un efort fizic moderat. Pentru jucătorii care nu au împlinit 18 ani până în ziua primului joc disputat, declarația pe proprie răspundere va trebui semnată de un părinte/tutore legal. Un model al declarației pe proprie răspundere va fi pus la dispoziție echipelor, electronic, după primirea cererii de înscriere. Jucătorii fără declarație semnată nu vor putea intra la joc. Orice modificări care ar putea apărea în desfășurarea turneului vor fi anunțate din timp participanților.
Câştigătorii primelor ediţii
Câștigătorii primelor ediții ale turneului „Ludovic Bonyhadi” au fost: Colegiul Național “Vasile Goldiș” Arad (ediția I, 2013), Colegiul Economic Arad (ediția a II-a, 2014), Liceul cu Program Sportiv Arad (ediția a III-a, 2015), Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad (ediția a IV-a, 2016 și ediția a V-a, 2017). Ludovic Bonyhadi este deţinătorul la zi al recordului naţional al celui mai mare număr de goluri marcate într-un singur sezon competiţional: 49 de goluri, în campionatul 1947-1948. Alături de celelalte glorii ale “Bătrânei Doamne”, Bonyhadi reprezintă setea de performanţă, profesionismul, arhetipul fotbalistului total la care ar trebui să aspire toţi tinerii jucători de fotbal. „Bonyhadi ştia un singur lucru: tot timpul trăgea la poartă. Nu deasupra, nu lângă, în majoritatea cazurilor trăgea pe poartă. Nu ca azi, când, sigur, e alt joc, apărările sunt mai bine organizate. Avea viteză fantastică de pornire, deși avea 90 de kilograme, dar la suta de metri alerga 11,2, 11,3 secunde. Și cu stângul și cu dreptul trăgea aproape la fel. Și era foarte simpatic” – profesorul Dionisie Piroş despre Ludovic Bonyhadi într-un interviu semnat de Radu Romanescu pe www.sportarad.ro şi Glasul Aradului, anul 2013”, se menţionează în comunicatul organizatorilor.