Toate echipele înscrise au confirmat prezenţa în Liga a II-a
Miercuri, 29 iulie 2015, a fost termenul limită până la care cluburile înscrise în noul sezon al Ligii 2 au avut posibilitatea de a se retrage din acest eşalon, cu drept de a-şi continua activitatea în Liga 3.
După data de 29 iulie 2015, potrivit deciziei Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, orice retragere din competiţie va duce la retrogradarea echipei respective în ultimul eşalon competițional din judeţul de origine al clubului.
Conform Departamentului Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal, până la expirarea termenului mai sus amintit, niciun club din Liga 2 nu şi-a anunţat intenţia de a se retrage. În aceste condiţii, pentru noul sezon al eşalonului secund, care va debuta pe 29 august, sunt înscrise un număr de 28 de echipe, care au fost împărţite în două serii a câte 14 cluburi, componenţă validată prin decizia Comitetului Executiv al FRF din 27 iulie 2015.
Alcătuirea celor două serii este următoarea:
– SERIA I: Rapid Bucureşti*, FC Oţelul*, FC Ceahlăul*, FC Clinceni, Gloria Buzău, ASC Bacău, Rapid CFR Suceava, Dacia Unirea Brăila, FCM Dorohoi, CS Baloteşti, ACS Berceni, Farul Constanţa, Bucovina Pojorâta**, Dunărea Călăraşi**
– SERIA A II-A: Gaz Metan Mediaş*, FC Braşov*, Universitatea Cluj*, CS Mioveni, Metalul Reşiţa, Unirea Tărlungeni, Olimpia Satu Mare, CSM Râmnicu Vâlcea, FC Caransebeş, Şoimii Pâncota, FC Bihor Oradea, Chindia Târgovişte**, UTA Bătrâna Doamnă**, FCM Baia Mare**
* echipe retrogradate din Liga 1
** echipe promovate din Liga 3
Sursă: frf.ro