Suporterii UTA-ei: ”A doua ruşine trăită de arădeni în 2016”
Suporter Club UTA reacţionează după episodul ruşinos de duminică, de la derby-ul cu Poli, când Aradul s-a făcut din nou de râs în faţa unei întregi ţări, cu acea mocirlă de pe Motorul. Deşi comunicatul are mai multe puncte, solicitându-se printre altele demisia şefului bazelor sportive, Marin Dugăeşescu, nu se pomeneşte nimic despre “faraonul” Falcă, contestat de altfel vehement de galerie după meci. De asemenea, am reţinut faptul că suporterii nu mai acceptă vreo amânare a termenului de finalizare a lucrărilor (mai 2018!) de la noul stadion.
Totuşi, ne aşteptam ca după ruşinea la care a fost supusă UTA şi fanii ei în 2016, să asistăm la proteste sau mitinguri, sau chiar la solicitări de întâlnire cu reprezentanţi ai Primăriei, în vederea discutării situaţiei dramatice în care s-a ajuns. Adică la ceva mult mai concret. Sau poate asta e doar prima etapă. Cert e că SUR încă mai crede că administraţia locală e interesată să rezolve problemele legate de UTA şi de bazele sportive. Noi ne-am convins demult că nu! De urmărit…
Comunicat Suporter Club UTA
”În ciuda tuturor eforturilor conducerii clubului și suporterilor de a repara ce se mai poate din gazonul stadionului Motorul, derby-ul UTA-Poli s-a desfășurat pe o suprafață execrabilă. Este a doua rușine trăită de arădeni într-o jumătate de an, după episodul barajului cu FC Voluntari. Aceste episoade aduc grele prejudicii imaginii clubului nostru şi sunt incompatibile cu pretenţiile unui club profesionist care reprezintă oraşul în care s-a jucat pentru prima oară fotbal pe terioriul de azi al României. Dincolo de aceste prejudicii de imagine, condiţiile intolerabile în care se antrenează şi joacă echipa noastră sunt de natură să afecteze performanţa sportivă şi pun într-un real pericol sănătatea jucătorilor.
Ţinând cont de aceste aspecte solicităm proprietarului bazelor sportive aflate în folosinţa echipei noastre, adică Primăriei Municipiului Arad, să îşi asume răspunderea pentru aceste grave probleme şi să acţioneze urgent şi profesionist pentru rezolvarea lor. În acest sens, Suporter Club UTA solicită:
1. Demiterea imediată a şefului bazelor sportive, Marin Dugăeşescu. Incapacitatea acestuia de a gestiona corect infrastructura aflată în subordine, incapacitate dovedită în ultimul deceniu de nenumărate ori, a fost dublată de fiecare dată de o atitudine inacceptabilă de dispreţ şi sfidare. Momentul de vineri seara, în care reprezentanţi ai clubului, suporteri şi chiar colegi ai dânsului din primărie munceau din greu pentru a proteja terenul cu o prelată, în timp ce domnul Dugăeşescu, a cărui prezenţă la faţa locului era o îndatorire de serviciu, se afla probabil într-un loc călduţ şi ferit de frigul de afară, a umplut paharul. Suntem cu toţii contribuabili la bugetul local şi nu acceptăm să fim sfidaţi de un angajat plătit din banii noştri.
2. Prioritate 0 pentru reabilitarea gazonului de pe stadionul Motorul şi asigurarea unor condiţii de antrenament decente, în interiorul oraşului, pentru echipa UTA. De asemenea, în cazul în care aducerea gazonului de pe stadionul Motorul la standarde decente nu este posibilă, solicităm efectuarea tuturor demersurilor necesare pentru mutarea jocurilor oficiale ale echipei UTA pe stadionul Gloria.
3. Urgentarea lucrărilor de finalizare a stadionului Francisc Neumann. Nu mai suntem dispuşi să acceptăm nicio amânare sub niciun fel de pretext pentru depăşirea termenului la care acest stadion trebuie să găzduiască meciurile echipei noastre. Este inadmisibil ca lucrările la un stadion care în 1945 a fost construit într-un singur an, din banii unui singur om şi care la vremea aceea era cel mai modern din ţară şi avea o capacitate mai mare decât cea prevăzută pentru cel aflat în construcţie, să se întindă pe durata a 4 sau 5 ani. Un astfel de termen este de neconceput de asemenea şi comparativ cu ritmul în care se construiesc stadioane în ţară dar şi în Ungaria, stadioane terminate în 1 – 3 ani şi care au capacitate dublă sau chiar triplă faţă de arena noastră. Ne-am săturat să vedem că lucrările la arena pe care familia Neumann a dăruit-o gratuit oraşului nostru, evoluează invers proporţional cu vizitele propagantistice ale unor oameni politici care au pretenţia de a-şi face capital de imagine pe spatele UTA-ei şi a stadionului dar care înlocuiesc cărămizile aşezate de Baronul Francisc Neumann cu vorbe goale.
În cazul în care aceste solicitări ale noastre vor fi ignorate în continuare, suntem dispuşi nu doar să susţinem clubul în a lua atitudine ci chiar vom solicita fără echivoc conducerii clublui UTA să facă toate demersurile necesare pentru ca antrenamentele şi meciurile echipei să se desfăşoare într-o altă localitate. Indiferent de dificultăţile şi neplăcerile cauzate de o asemenea decizie, considerăm că umilinţa la care este supus acest club de către cei care au ca datorie asigurarea unor condiţii decente de antrenament şi de joc, trebuie să înceteze cu orice preţ! UTA este un nume care a adus faimă Aradului şi nu invers! Acest oraş are o datorie morală faţă de acest club, datorie care se plăteşte cu respect în primul rând şi nu doar cu sume alocate din bugetul local. În timp ce în alte oraşe din punct de vedere al infrastructurii se fac investiţii sau măcar se păstrează în condiţii decente infrastructura existentă, la Arad după Revoluţie s-au demolat stadioane, s-au deteriorat sau au fost lăsate în paragină baze sportive şi s-au făcut modernizări pe hârtie. Toate acestea trebuie să înceteze iar sportul şi clubul UTA trebuie să redevină obiective respectate de către administraţia locală. Pentru noi doar UTA contează!”
Foto: uta-arad.ro