Sorin Trăistaru ar putea lua start în etapa mondială de Supermoto de la Arad!
Aradul intră în linie dreaptă în perspectiva organizării etapei a treia a Campionatului Mondial de Supermoto, programată în perioada 16-18 mai pe circuitul VIK Power din oraşul nostru, în organizarea Arici Supermoto, cu sprijinul Primăriei Arad şi Las Vegas Racing Team. După 10 ani de pauză, iubitorii sportului cu motor au ocazia de a savura din nou spectacolul pe două roţi, în paralel urmând să se desfăşoare la Arad şi etapa a doua a Campionatului European de Supermoto. Un astfel de eveniment de top pentru lumea motociclismului necesită însă foarte mulţi bani, multă muncă şi o documentaţie stufoasă, iar de asta s-a convins principalul organizator, campionul naţional Sorin Trăistaru:
O delegaţie a FIM soseşte vineri la Arad, pentru a omologa traseul
„De vineri până duminică vom avea oaspeţi de seamă la Arad, o delegaţie a Federaţiei Internaţionale de Motociclism (FIM) urmând să fie prezentă în oraşul nostru, pentru a omologa traseul şi a ne trasa ultimele sarcini, probabil vor surveni ceva modificări la traseul de off-road. Cu toate că avem probleme financiare şi sponsorii nu se înghesuie să susţină acest eveniment special, sper să nu avem probleme şi totul să fie ok”, ne-a declarat pilotul arădean, de felicitat şi admirat pentru curajul de a lua pe umerii săi organizarea unei etape de Campionat Mondial, misiune deloc uşoară în condiţiile în care sportul arădean duce lipsă acută de evenimente de top. Cel poreclit „Ariciu” ar putea fi implicat şi direct în cursa mondială de Supermoto, asta dacă va avea la dispoziţie timp pentru a ajunge la un nivel optim de concurs:
“Ariciu” a primit wild-card la etapa de la Arad
„Ca şi organizator, am primit un wild-card pentru participare, este dreptul meu de a concura, mai ales că sunt şi campion naţional. Taxa însă este foarte mare, 1500 de euro, bani pe care încă nu îi am, iar concurenţa la acest nivel este fantastică. Dacă vom rezolva toate problemele la timp şi voi fi la un nivel optim de a concura, cu siguranţă că mă voi alătura celorlalţi piloţi, la start! Chiar şi aşa, nu e deloc uşor să ajung în cursă, fiind nevoit să fac 1.10 din timpul primului sosit la antrenamente”, mai spune Sorin Trăistaru. Un alt pilot român care ar putea lua startul la etapa mondială de la Arad este Vlad Neaga, însă prezenţa timişoreanului este condiţionată tot de sponsori. Cert este că Trăistaru şi Neaga se vor duela pe circuitul VIK Power în cadrul etapei europene, acolo unde ambii speră să obţină puncte preţioase pentru România. În altă ordine de idei, noul sezon al Campionatului Naţional de Supermoto va lua start tot pe circuitul arădean:
Sezonul intern ia startul tot la Arad, pe 26-27 aprilie
„Etapa de deschidere a noului sezon era programată iniţial pe 3 mai, dar s-a devansat pe 26-27 aprilie. Cu această ocazie putem profita de circuitul nostru, din Arad, în pregătire pentru Mondiale. Odată cu acest sezon îmi voi încheia probabil şi cariera în moto, asta pentru că nu am parte de susţinerea financiară necesară. Sper ca în acest an să fiu ajutat de cei de la Consiliul Judeţean, unde am şi depus un proiect. Dacă voi avea bani suficienţi, voi concura în tot sezonul european, în caz contrar urmând să mă axez doar pe cel naţional, unde îmi propun să îmi păstrez titlul”, conchide Sorin Trăistaru, care va „alerga” şi în acest sezon pe acelaşi motor KTM 450 SMR.
Aradul, dator să îi fie alături unui campion
Pilotul arădean a fost desemnat în 2013 motociclistul anului în România, la clasa Supermoto, rezultatele sală de marcă fiind cele trei titluri naţionale cucerite la rând, dar şi locul 3 în Campionatul European, performanţă bifată chiar anul trecut. Suficiente motive pentru ca Aradul să îi fie recunoscător, prin susţinere financiară, atât organizatorică cât şi ca participare propriu-zisă în cursă. Revenind la Campionatul Mondial de Supermoto, show-ul pe două roţi ia start pe 20 aprilie, odată cu prima etapă de la Rivelsates (Franţa), urmată de a doua rundă, de pe 11 mai, programată la Plevna, în Bulgaria. Urmează etapa de la Arad, de pe 18 mai, apoi spectacolul continuă cu etape în Germania, Cehia, Italia, Brazilia, Italia şi din nou Bulgaria.