Sorin Mîneran este campion naţional la maraton
Campionatele Naţionale de Maraton, care au avut loc în cadrul ediţiei a şaptea a Maratonului Internaţional Bucureşti, au fost câștigate de de Sorin Mîneran, cu timpul 2.30.47. Atletul de la CSM Arad s-a clasat pe locul 6 în concursul internaţional, după cinci sportivi din Kenya, performanţa fiind cu atât mai importantă cu cât Mîneran s-a aflat la prima cursă de maraton din carieră. Atletul CSM-ului face radiografia cursei de maraton, pe distanţa de 42 de kilometri: „Am încercat să alerg pentru medalie, m-am gândit tot timpul la cursa de pe plan intern şi la clasarea pe podium. Titlul naţional a fost o surpriză şi pentru mine, mai ales că am alergat pentru prima oară la un maraton. Am început cursa mai uşor, pentru a o controla apoi pe parcurs. Am rămas într-un grup de 5-6 oameni, iar de la kilometrul 19 am decis să mă desprind, pentru a-i ajunge din urmă pe primii doi clasaţi. S-a dovedit o strategie bună, mă bucur că pentru acest rezultat. Nu m-am gândit nici un moment la bani sau alte beneficii, doar la palmaresul meu”, ne-a declarat Sorin Mîneran.
Locul 5 la semimaraton
Atletul în vârstă de 24 de ani a concurat acum două săptămâni şi la Campionatul Naţional de Semimaraton, unde s-a clasat pe locul 5. „Acolo am forţat prea mult, am vrut să îmi îmbunătăţesc recordul personal. Am făcut antrenamente foarte tari şi am mers obosit la concurs, iar asta m-a costat. M-am şi accidentat, fapt care paradoxal m-a ajutat. Am făcut antrenamente mai uşoare, iar la Maraton am alergat cu forţe proaspete”, mai spune Mîneran. Revenind la Maratonul Internaţional Bucureşti, atleții clasați pe podium au fost recompensați cu medalii care au purtat numele Constantinei Diță, campioană olimpică la Beijing în 2008. Potrivit organizatorilor, peste 9.000 de persoane din 55 de țări au participat la cea de-a 7-a ediție a Maratonului Internațional București Raiffeisen Bank.