“Șoimii” s-au încălzit cu echipa de suflet a președintelui
Primul meci amical din 2013 al Șoimilor Pîncota s-a disputat în compania echipei din localitatea de baștină a lui Pavel Piroș, Recolta Apateu, pe terenul acesteia din urmă. De fapt, ultima perioadă bună a celor din Apateu, când au și jucat în Liga a IV-a, s-a datorat tot lui Piroș, sponsor pe atunci al echipei pentru care a jucat, timp de câteva meciuri, și Dan Cuedan, actualul antrenor al Șoimilor!
N-a fost loc de sentimentalisme, divizionara C s-a impus cu 5-0, dar, conform antrenorului, Recolta a încercat să ofere o opoziție cât mai bună. Dumitru Copil a debutat cu gol la Pîncota, iar lista marcatorilor a fost completată cu Bulzan (2), Leucuța și Mărușter. Veteranul portar Cristi Irimia n-a bifat niciun minut, Cuedan dându-le de lucru lui Bodea și Cheșa, iar Vlad Filimon a lipsit din cauza unor probleme de ordin medical. Formula completă a alb-negrilor a arătat astfel: Bodea (46 Cheșa) – Vițu (46 Românu), Suciu (46 Lengyel), Lung (46 Nistor), Filaret (46 Trif), Pavel (30 Morar, 60 Borlean), Huțanu (46 Uibariu), Copil (75 Mărușter), Mihai (46 Rus), Burian (Leucuța), Bulzan (35 Mitu).
La jumătatea săptămânii, Pîncota și-a dat întâlnire cu revigorata Progresul Pecica, iar sâmbătă e rândul unui duel cu CS Ineu.