Sala UAV ”Mihai Botez” e gazdă națională pe tatami
Aradul e pregătit să găzduiască, în week-end, finala Campionatului Național de judo la categoria sub 18 ani, rezervată celor mai buni juniori II și cadeți din țară. La aniversarea a 50 de ani de judo în România, Federația Română nu a ales întâmplător Aradul, atâta timp cât legendarul Mihai Botez e considerat părintele artelor marțiale. De altfel, sala de sport a Universității Aurel Vlaicu, cea în care se va desfășura competiția, poartă din toamna anului trecut numele lui Misa-bacsi. Peste 300 de judoka din țară, printre care și sportivi de la cluburi din municipiul și județul nostru, se vor alinia la startul competiției, iar ocupanții primelor două locuri la fiecare categorie au asigurată prezența la Balcaniadă.
Printre favoriții de pe tatami se numără și arădenii David Nagy, David Turc și Kinga Bleicziffer, care au participat în ultimele două săptămâni și la două Cupe Europene, în Italia și Spania, dar și alți tineri talentați, precum Alexander Păcurariu, Radu Stana, Larisa Halic, Roxana Iosub sau Iulia Baciu.
Mai jos aveți programul complet al Naționalelor de la Arad:
Vineri
Orele 15,00-18,00: Validarea documentelor la sala CSȘ Gloria Arad – Cântarul neoficial: 16.00 – 18:00
Cântarul oficial (feminin și masculin): 18,30 – 19,30 la sala CSȘ Gloria (categ. -40 kg, -44 kg, -48 kg, -52 kg, -57kg, -63 kg -46 kg, -50 kg, -55 kg, -60 kg, -66 kg, 73kg)
Ora 19,00: Şedinţa tehnică şi tragerea la sorţi
Sâmbătă
Ora 10,00: Începerea concursului pe trei suprefete Sala de Sport „Mihai Botez” a Universității Aurel Vlaicu Arad
– Feminin -40 kg, -44 kg, -48 kg, -52 kg, -57kg, -63 kg – Masculin -46 kg, -50 kg, -55 kg, -60 kg, -66 kg, 73kg
– Cântarul oficial: 17:30 – 18:00 la Sala de Sport “Mihai Botez” a Universitatii Aurel Vlaicu Arad
– Feminin -70 kg, +70 kg
– Masculin -81 kg, -90 kg, +90 kg
Duminică
Ora 09,00: Începerea concursului pe trei suprefete Sala de Sport „Mihai Botez” a Universității Aurel Vlaicu Arad
– Feminin -70 kg, +70 kg
– Masculin -81 kg, -90 kg, +90 kg.