Rugbiştii arădeni au turneu de rugby în 7 pe Dunăre
Sâmbătă, la Galați, sunt programate să se dispute a doua etapă contând pentru Campionatul Național de rugby în 7 rezervat echipelor din Divizia Națională de seniori. Printre protagoniste se numără şi CS Universitatea Arad, care a găzduit chiar runda inaugurală a competiţiei. Prima etapă a fost câștigată de RC Bârlad, care a trecut de CS Năvodari, astfel cele două echipe conduc în clasamentul general, CSU Arad ocupând locul 4, cu 20 de puncte, în timp ce Stejarul Buzău nu a putut face deplasarea în orașul nostru, din motive financiare. CSU Arad va juca, pe Dunăre, de la orele 10:45, cu Sportul Studențesc București, 11:45, cu CS Năvodari, și 16:45, cu Stejarul Buzău.