România a terminat a treia la Europene, 3-2 cu Rusia
Medaliată cu bronz la Campionatele Europene de tenis de masă din Italia, reprezentativa de junioare a României a susţinut astăzi un ultim meci, pentru locurile 3-4. Naţionala noastră s-a impus dramatic, scor 3-2, în faţa puternicei selecţionate a Rusiei, la capătul unei dispute nerecomandate cardiacilor. Victoria „tricolorelor” este cu atât mai importantă cu cât jucătoarea de la CSM Arad, Bernadett Balint, s-a dovedit decisivă, cu două victorii din tot atâtea meciuri, 3-2 la seturi (2, 7, -9, -2, 5) cu Maria Malanina şi 3-2 cu Ekaterina Guseva (-8, -6, 6, 4, 9).
De joi încep emoţiile la simplu şi dublu
Celălalt punct al victoriei a fost adus de Diana Lupu, şi ea componentă a echipei de Superligă a CSM Arad, care la scorul general de 2-2 s-a impus cu 3-2 la seturi în faţa Mariei Malanina. Astfel, România încheie cu dreptul proba pe echipe a Europenelor, ocupând un excelent loc 3. În componenţa Bernadett Balint, Diana Lupu, Andreea Clapa, Arina Sîngeorzan şi Alina Zaharia, antrenori Petre Arnăutu şi Cristian Dodean, selecţionata ţării noastre şi-a îndeplinit obiectivul la acest turneu final. De joi încep emoţiile în probele de simplu şi dublu feminin şi mixt, unde Bernadett Balint este cotată printre favoritele întrecerii.