Robi Mureşan e pe doi în campionatul de motociclism viteză
După primele trei etape din sezon, situația din clasamentul general al Campionatului Naţional de motociclism viteză era în continuare deschisă oricărui rezultat. Cătălin Cazacu continua să conducă cu un avans infim, de doar trei puncte în fața marelui său rival, Robert Mureșan.
Arădeanul, aflat pe val, după cele două victorii anterioare, a dominat copios sesiunile de antrenamente, stabilind un nou reper absolut al traseului în regim de calificări. Cu un excelent 1:40.282, Robert Mureșan a bifat cel de-al treilea pole position consecutiv din 2016.
Dacă am fi analizat situația după deznodământul zilei de sâmbătă, Robert Mureșan pornea, ca de obicei, cu prima șansă la victorie. Din nefericire pentru el, diferența de talent dintre el și ceilalți competitori a fost umbrită de un ghinion tehnic în cursa de duminică.
Componentul formației VIK Power a parcurs marea majoritate a întrecerii cu un motor problematic, neaflat la deplinătatea capacităților funcționale. De acest fapt a profitat Cătălin Cazacu, cel care a obținut prima sa victorie din 2016.
Robert a încheiat cea de-a patra manșă a sezonului pe un onorant loc secund, limitând daunele, în ceea ce privește economia campionatului. Podiumul a fost completat de Daniel Vargolici, cel care a venit la aproape 40 de secunde în urma primilor doi. Ceilalți piloți clasați în cursa de duminică au fost Andrei Novăceanu, Iuliu Mihai, Cosmin Costescu și Bogdan Vrăjitoru.
În campionat situația a devenit destul de clară. În termeni realiști, doar Cătălin Cazacu și Robert Mureșan mai au șanse la titlul stagiunii. Cazacu este lider după primele patru etape, cu un total de 78 de puncte, în timp ce Mureșan a strâns 70.
Următoarea etapă din cadrul CNIRV va avea loc în weekend-ul 9-11 septembrie.