Revenită de la Moneasa, UTA a pierdut în fața Cermeiului

Revenită de la Moneasa, UTA a pierdut în fața Cermeiului
0 comments, 27/01/2018, by , in Fotbal, Liga2, Ultimele stiri

Revenită din cantonamentul de la Moneasa, UTA a disputat sâmbătă un meci amical la Cermei, pe terenul divizionarei terțe arădene, care avea să urce și ea după meci în aceeași stațiune montană. Meciul a fost câștigat de gazde, scor 1-0, cu un gol marcat de Sulea după doar trei minute de joc. Cermeiul a mai avut un gol anulat – reușit de Cotoc, pentru un fault asupra lui Bodea, iar roș-albii au fost aproape de egalare prin Hlistei și Curtuiuș, în două rânduri. Partea a doua a fost una de uzură, cu puține faze de poartă și cu două echipe preocupate mai mult să își facă antrenamentul fizic. Cristian Todea se aștepta pe undeva la un rezultat nefavorabil, dat fiind și faptul că jucătorii UTA-ei veneau la Cermei după un stagiu solicitant:
Todea se aștepta la o prestație greoaie
”La Moneasa am avut condiții bune de pregătire și am reușit să ne atingem obiectivul de a încărca din punct de vedere fizic. Am fi vrut să terminăm cantonamentul și cu un rezultat pozitiv, din păcate nu am reușit acest lucru și datorită faptului că jucătorii au un mare grad de încărcătură fizică și probabil și mentală, adunat după nouă zile de cantonament. În prima repriză am avut mai multe ocazii, au fost mai puține în a doua, am încercat să dăm minute tuturor jucătorilor pe care i-am avut în pregătiri. Un eșec care ne pune un semn de întrebare, dar ne așteptam ca prestația noastră să fie puțin îngreunată”. Miercuri, 31 ianuarie, la Arad e programat al treilea joc al anului, contra divizionarei secunde maghiare Szeged 2011. UTA și oponenta din țara vecină s-au întâlnit și în ziua în care roș-albii au început cantonamentul. Atunci a fost scor egal, 2-2.

Formații:
Cermei, repriza 1: Mureșan – Berari, Cotoc, Gligor, Suslak – Varga – Vasile, Ianc, Copil, Sabău – Sulea
Cermei, repriza 2: Mitrea – Rogojan, Nistor, Boldor, Aldan (72 V.Brîndușe) – Morar, T.Bodri, Mihuța, L.Bodri – Fl.Brândușe, D.Bulza.
UTA, repriza 1: Bodea – Ghergu, R.Iuga, Lazăr, Dinculescu – Prună, Petra, A.Iuga – Stahl, Curtuiuș, Hlistei
UTA, repriza 2: Bodea (62 Zamfir) – Polgar, Manea, Tănase, Onuțan – Isac, Jorza – Gruiescu (68 Sorato), Buia, Toma – D.Popa.

Foto: uta-arad.ro (Media Design)

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *