Reacții după egalul dintre Cermei și Pecica
Bozian pentru Progresul respectiv Șimăndan în dreptul Gloriei sunt cei care au semnat reușitele partidei încheiată nedecis între cele două echipe (scor 1-1), în prima etapă de la reluarea celui de-al treilea eșalon fotbalistic.
Marile ocazii au stat în dreptul oaspeților, motiv pentru care antrenor-jucătorul Bogdan Bozian considera la final că Progresul putea obține toate cele trei puncte. „Puteam să conducem cu 2-0 și cred că meciul era jucat. Am stat bine în teren, am fost curajoși și organizați, motiv pentru care i-am felicitat pe băieți”, au fost cuvintele lui „Bozi” de la finalul partidei.
De cealaltă parte, gazdele s-au mulțumit cu un punct, care le păstrează, cel puțin deocamdată, deasupra adversarilor în clasament. „Rezultatul este echitabil după desfășurarea jocului. Ei au avut ocaziile mai clare, o bară, iar noi puteam beneficia cu lejeritate de o lovitură de la 11 metri”, a opinat Flavius Moisă, aflat în grafic cu echipa pe care o antrenează, până în acest moment.
În weekend, Progresul Pecica va primi vizita unei alte conjudețene, Șoimii Lipova, o formație cu pretenții la locurile fruntașe. De cealaltă parte, Gloria Lunca Teuz Cermei va sta în această a 17-a etapă care urmează, penultima a sezonului regular.