Radu Pop o vrea pe Lipova în prima jumătate, la finalul turului
Foarte apropiat şi conectat cu tot ceea ce înseamnă Şoimii Lipova, preşedintele Radu Pop se declară uşor dezamăgit de rezultatul meciului de la Sîntana: „Sunt mulţumit de dăruirea unora, dar dezamăgit de alţii. Până la urmă să zicem că victoria gazdelor e meritată, cu acel eurogol superb. Dar per total, la cum s-a desfăşurat jocul, poate am fi meritat un egal. Dacă nu ar fi fost acea execuţie, cred că meciul se îndrepta spre o remiză. Dacă în sezonul trecut am marcat foarte mult, acum mingea nu mai vrea să intre în poartă, nu îmi explic de ce înscriem atât de greu. În opinia mea, se vede o îmbunătăţire a jocului de la venirea noului antrenor. Dar ştiţi cum e, fiecare antrenor are stilul său propriu, vede într-un fel anume fotbalul”, ne-a declarat Radu Pop.
Zăbraniul, posibilă „casă”
Preşedintele celor de la Şoimii Lipova îşi face planuri pentru iarnă, atât din punct de vedere organizatoric cât şi sportiv: „Lucrările la stadion vor începe cât de curând şi în retur vom evolua probabil undeva cât mai aproape de Arad. Dacă oferta celor de la Zăbrani rămâne valabilă, probabil vom juca acolo meciurile de acasă. Pe acest final de tur ne propunem să adunăm cât mai multe puncte şi să terminăm în prima jumătate a clasamentului. Apoi urmează pregătirea centralizată de iarnă, mai aducem 3-4 jucători şi vedem ce va fi.”