Puştii de la UTA s-au calificat în finala naţională

Puştii de la UTA s-au calificat în finala naţională

UTA a reușit să debuteze cu dreptul la turneul semifinal Under 15, de la Suceava. Trupa antrenată de Radu Mărginean și Dinu Donca a învins cu 3-1 pe cei de la Kinder Sîngeorgiu de Mureș. Golurile arădenilor au fost marcate de Vulturar, Maxim și Onișor.

în a doua zi a turneului semifinal, UTA a trecut de CFR Cluj cu 4-0, 3-0 la pauză, cu trei goluri semnate Cătălin Vulturar și un autogol pe lista marcatorilor roș-albi.

În ultimul meci al turneului , UTA a învins Juniorul Suceava cu 2-0 și a terminat prima, calificându-se pentru finala naţională!

Golurile roș-albilor au fost înscrise de Mercioiu, revenit în echipă după suspendarea rezultată din ultimul joc al turneului zonal, de acum două săptămâni. ”A fost un meci de luptă, ne mulțumeam și cu egalul, dar nu am așteptat, nu am dorit să ajungem acolo. Am profitat, știam că echipa care va comite prima greșeală va pierde. Am stat foarte bine defensiv, apărarea a fost efectiv de neclintit. Copiii sunt foarte bucuroși, e meritul lor. Noi, antrenorii, suntem mândri de ei!”, spune Radu Mărginean.

Roșca – Pătlăgică, Petruț, Măgulean, Puta – Ursoi, Vulturar, Mercioiu – Rotea, Maxim, Onișor a fost echipa arădeană de start, căreia i s-au mai adăugat Mihai, Ekmekci și Andrieș.

În finală, UTA se duelează cu FCSB, câștigătoare a turneului semifinal de la Craiova. Ultimul act se desfășoară la București, FRF urmând să precizeze coordonatele exacte în scurt timp. (uta-arad.ro)

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *