Progresul Pecica continuă să obțină rezultate bune în amicale
Săptămâna trecută a fost una benefică pentru Progresul Pecica în ceea ce privește jocurile de verificare. Mai întâi, la mijlocul săptămânii, jucătorii antrenați de Bogdan Bozian au trecut cu scorul de 5-1 de Unirea Sântana, într-o partidă care a avut loc pe arena sintetică Șega. Sâmbătă, galben-albaștrii au remizat, scor 2-2, cu timișenii de la Unirea Tomnatic, în deplasare.
„Am fost mulțumit de prima repriză pe care am controlat-o, iar după pauză am jucat pe contraatac. Atât am mai putut fizic. Am reglat problemele din defensivă, nu am dat posibilitatea adversarului să-și creeze prea multe situații de poartă și cred că suntem pe drumul cel bun”, au fost cuvintele tânărului antrenor pecican după primul meci.
Cu Unirea Tomnatic, Bozian&co. au revenit după ce au fost conduși cu 1-0, prin golurile care au purtat semnătura lui Bozian (antrenor-jucător) și Țugulescu. În această a doua partidă, trupa din Pecica a început în următoarea alcătuire: Zamfir – Onișor, Wild, Dolga, Țugulescu – Borcea, Mitre, Gruia, Răchită – Bozian, Enciu, iar pe parcurs au mai evoluat Gomboș, Szep, Tambor și Simonca. Au lipsit motivat Arsene, Oancia, Morar, T. Bodri și Bănățan.
„Am dominat meciul, iar Enciu și Borcea au ratat ocazii clare de gol. Am avut un semicantonament pe plan local”, a conchis Cristi Pilan, organizatorul de competiții al formației din Pecica.
Zilele următoare Progresul va evolua la Păuliș, în compania divizionarei a patra Păulișana și tot în deplasare, în județul Timiș, în compania formației Ghiroda și Giarmata Vii.