Preşedintele UTA-ei, Florian Voinea, le dă un prim semn celor din SCU: a postat un articol cu declaraţia lui Meszar!
La UTA se întâmplă lucruri trăsnite de mult timp, iar faptul că poate puţini suporteri nu ştiu nici măcar cine este preşedintele clubului spune multe despre capacitatea conducerii de a fi transparentă şi de a performa. Nu e vina fanilor utişti că nu îl cunosc pe Florian Voinea, apropiat al lui Alexandru Meszar, conducătorul neoficial al clubului şi bineînţeles persoană fidelă acestuia. Deşi e numărul 1 în acte la un club ca şi UTA, adică singura persoană cu funcţie executivă, nu iese cu declaraţii de nici un fel, nici măcar în conferinţe de presă şi preferă să stea ascuns, deşi a fost provocat de asociaţia Suporter Club UTA să ia atitudine la cele întâmplate în ultimele zile, cu refuzul lui Meszar de a accepta în conducerea clubului oamenii de afaceri arădeni interesaţi să investească la clubul fanion. “Domnule Florian Voinea, vă solicităm public să daţi posibilitatea oricărei persoane, dacă doreşte, să facă parte din AFC UTA, stă în puterea semnăturii dumneavoastră să aceptaţi acest lucru. Aşa este normal, nu putem rămâne captivi la mâna unui singur om şi a unei sfere de influenţe care se pare că îl ghidonează pe domnul Meszar. Vrem ca la UTA lucurile să fie transparente, asta ne-am asumat când am venit alături de domnul Meszar la acest club”, a spus printre altele vicepreşedintele SCU, Claudiu Negru, la conferinţa de presă organizată zilele trecute. Iar Voinea a dat un prim semn de viaţă duminică, fie el şi în spaţiu…virtual, dar nu cel dorit de asociaţia fanilor utişti.
Voinea nu iese din cuvântul lui Meszar şi situaţia este sub control…
Preşedintele UTA-ei a postat pe contul personal de facebook un articol cu declaraţiile lui Meszar, că totul este în regulă la club şi că se merge în linişte, mai departe. Adică, mai pe scurt, lăsăţi-ne în pace! Iată încă un exemplu de sfidare a celor din SCU, cei care băteau palma şi le puneau pe tavă acum opt ani drepturile federative lui Meszar şi Falcă, neştiind probabil ce îi aşteaptă. Sau poate că ştiau dar şi-au asumat. E clar că Meszar şi acoliţii săi, persoanele fidele puse în funcţii şi posturi cheie în club, nu cedează în faţa presiunilor suporterilor şi îşi văd mai departe de treabă, cu Falcă rânjind probabil de satisfacţie. În tot acest timp, pe reţelele de socializare curg acuzaţii chiar şi cu iz penal la adresa persoanelor din conducerea clubului şi nu se ştie când va veni ziua judecăţii, cu cei de la DNA intrând în birouri pentru a verifica cum stă treaba la UTA. Sigur că e greu de crezut că se va întâmpla asta, pentru că nu-i aşa, prietenii ştiu de ce… (foto: facebook)