Premiu de recunoaştere pentru Peloc Mateiu
MOL România și Fundația pentru Comunitate au decernat Premiile Mentor pentru Excelență în Educație pentru al cincilea an, printre cei 10 câştigători aflându-se şi Peloc Mateiu, cunoscutul antrenor al cicliştilor de la Voinţa Arad. Invitatul de onoare a Galei a fost multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin, care a accentuat importanţa recunoaşterii antrenorilor.
„Laureaţii acestei ediții au fost nominalizați atât de către foști elevi, de către tineri, discipoli de azi, cât și de către comunitățile unde își desfășoară activitatea. Nominalizările deosebit de frumoase reflectă relațiile de valoare mentor-discipol, decisive pentru destinul tinerilor”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Organizatorii evenimentului au lansat deja ediția următoare a programului, înscrierile putând fi făcute până la data de 31 Decembrie 2015.