Premiere şi Luciano s-au calificat în finala de minifotbal
Turneul zonal de nord-vest la minifotbal, organizat în acest sfârşit de săptămână la Baza Desavoia din oraşul nostru, a fost de bun augur pentru două din cele trei reprezentante ale Aradului. Premiere (foto) și Luciano s-au calificat la braţ la turneul final, din perioada 6-8 iulie, de la Alba Iulia și, mai mult, vor face parte din aceeași grupă. În schimb, Șoimii Șimand, vicecampioana de la Arena Ionuț Popa, a părăsit competiţia încă din faza grupelor. FC Premiere şi-a asigurat biletele pentru finala pe ţară, după ce în sferturi a trecut de AEK Oradea, 4-3 după executarea loviturilor de departajare şi 1-1 în timpul regulamentar. Campioana Ligii Desavoia Arad câştigase grupa A, cu 9 puncte şi un bilanţ de trei victorii, 3-0 cu Euro GSM Cluj-Naoica, 1-0 cu Joga Bonito şi 4-2 cu Generaţia 88 Dej şi o înfrângere, 1-2 cu MG Alba Iulia.
Premiere a urcat pe podium!
În semifinale, Premiere nu a avut nicio șansă în semifinala cu Dia Guard Zalău. Formația sălăjană s-a impus cu 4-0, trimițându-i pe arădeni în finala mică. Adversară i-a fost Luceafărul Floreşti, care – însă – având prea multe indisponibilități, a cedat disputa la „masa verde”, iar arădenii au urcat pe ultima treaptă a podiumului. Managerul Flavius Măduța și antrenorul Radu Anca i-a avut la dispioziție pe: Aniculăesei, Irimia, Pistol – R.Avrămuțiu, D.Bulza, Dubeștean, A.Gligor, Alex Gornic, Andrei Gornic, P.Măgulean, Mateucă, O.Moisă, Al.Pavel, Fl.Pavel, Pistol, Prică, N. Varga şi Vlad.
Luciano, calificare muncită
AC Luciano a transpirat ceva mai mult pentru calificarea în finala pe ţară. Vicecampioana Ligii Desavoia a câştigat şi ea grupa D, cu 10 puncte şi un bilanţ de trei victorii, 6-1 cu Aptiv Sânnicolau Mare, 3-1 cu Bad Boys Oradea şi 2-0 cu Dia Guaurd Divino Zalău şi un egal, 0-0 cu Lin&Ema Alba Iulia, meci pierdut apoi la lovituri de departajare. Arădenii au cedat însă în sferturi, 1-4 cu Autovip Zalău, fiind nevoiţi să joace, apoi, pentru ultimul loc calificant la turneul final din Cetatea Unirii. Au trecut cu 4-1 de Luceafărul Florești, iar în finala pentru locul 5, cei de la Luciano au învins MGA Alba Iulia, scor 3-1. Huţan, Mitrea – Cornea, Faur, Horgea, Hrincu, Iovu, Khatib, Kocsis, S.Leucuţa, Negrea, E.Pantea, Petrila, Poiană, Sg. Popa, Sabău şi Toma au fost la dispoziția antrenorului Flavius Sabău și managerului Lucian Hrincu.
Finală sălăjană: Autovip – campioana de la Arad
Finala competiţiei de la Arad a fost o afacere între reprezentantele Sălajului, Autovip impunându-se cu 2-0 în faţa celor de la Dia Guard Divino, asigurându-şi şi prezenţa la ediţia viitoare de Champions League la minifotbal, din Slovenia. Federația Română de minifotbal, prin președintele Ioan Onicaș și George Țălnar, au oficiat festivitatea de premiere. Distincții speciale au primit gazdele Flavius Măduța, Cristian Barna și Cristian Lăzău. Young Boys Cugir a luat premiul de cea mai promițătoare echipă de minifotbal. S-au calificat la turneul final, în ordinea clasării: Autovip, Dia Guard Divino, Premiere, Floreşti şi Luciano. Cel mai bun portar a fost desemnat Sebastian Huțanu (AC Luciano), iar jucătorul și golgheterul turneului e Adrian Dregan, de la Autovip.