Polivalenta arădeană este accesibilă, din nou, sportivilor de performanţă
Ca urmare a măsurilor de relaxare luate de autorităţi începând cu data de 1 iunie, sălile de sport şi bazinele din Arad sunt accesibile pentru sportivii de performanţă. Aşadar, echipele arădene de baschet, handbal, volei sau polo, aici luându-le în discuţie pe cele de seniori, îşi pot face planuri de reluare a activităţii, deşi pentru majoritatea sezoanele au fost “îngheţate” şi practic şi-au încheiat treaba în actuala stagiune. Deci, motiv bun pentru a-şi amâna revenirea în sală sau la bazin, după caz. Una dintre bazele sportive ce îşi aşteaptă “clienţii”, începând de astăzi, este Sala Sporturilor “Victoria”, dar încă nu există solicitări pentru antrenamente. Şi nici nu vor fi în curând, doar FCC Baschet Arad – de altfel printre puţinele echipe ce se şi antrenează aici – având intenţii de a reveni ceva mai repede pe parchet.
ProVolei – în stand-by, handbalistele mai au treabă
Angrenată în lupta pentru promovarea în prima ligă, ProVolei Arad (volei masculin) vrea semnale de la Federaţie, pentru a vedea ce se decide cu eşalonul secund. Oricum, voleibaliştii lui Radu Sabău se antrenau prea puţin la Polivalentă, având “poziţii” doar cu o zi înaintea meciurilor din campionat. Divizionara secundă Crişul Chişineu Criş (handbal feminin), cu ambiţii mari de promovare în Liga Florilor, doar îşi disputa meciurile la Polivalentă. Dar handbalistele ştiu sigur că mai au treabă în acest sezon, la turneul final, deci ar trebui să revină la antrenamente. În schimb, handbaliştii de la Beldiman şi-au încheiat misiunea în Divizia A.
FCC Baschet Arad, planuri de reluare a pregătirii
Deşi s-a “îngheţat” sezonul şi în sportul cu mingea la coş, FCC Baschet Arad – cu întreceri estivale la „orizont” – şi-a manifestat, prin vocea preşedintelui Marcel Urban, intenţia de a reîncepe pregătirea în efectiv mai restrâns în primă fază, cu jucătoarele sub contract. Asta însă nu înainte de semnarea contractului de finanţare cu Centrul Municipal de Cultură. Aşadar, la Polivalentă nu se înghesuie încă nimeni, mai ales că şi normele de reluare a activităţii sunt pentru moment destul de stricte.