Pistolarii își dispută medaliile naționale la Arad
Prima competiție majoră a anului în calendarul intern al Federației Române de Tir Sportiv are loc la Arad, în perioada 4-9 februarie. Poligonul „Sorin Babii” va fi, timp de aproape o săptămână, gazda finalei Campionatului Național de aer comprimat, concurs unde CS Municipal Arad înscrie 12 sportivi, care vor concura atât la juniori cât și la seniori, în probele de individual, mixt și echipe. Sâmbătă, 3 februarie, e programat antrenamentul oficial și ședința tehnică, unde se vor valida listele sportivilor participanți, urmând ca de duminică, 4 februarie, să se intre în „focuri”! Primii care vor trage pentru medalii sunt juniorii, duminică la mixt, iar luni și marți la individual, pistol, respectiv pușcă, urmând ca de miercuri să intre în poligon seniorii, tot după același program, cu mixtul în prima zi și întrecerea de la individual joi și vineri, în ultimele două zile ale competiției.
Pistolarii CSM-ului țintesc medaliile naționale
„Obiectivul nostru este obținerea a cât mai multor medalii, în toate probele de concurs. Sportivii noștri sunt destul de tineri, astfel că juniorii sau cei de vârsta tineretului vor concura și la seniori. Avem și proba de mixt, care e și olimpică, CSM Arad urmând să participe cu două perechi: Daria Haristiade – Casian Codrean, respectiv Luca Joldea – Iulia Bagi”, ne-a declarat antrenorul coordonator al secției de tir la CSM Arad, Gheorghe Pop. Staff-ul tehnic e completat de antrenorii Monica Toth și Mircea Budurișan. În funcție de numărul de sportivi se va stabili, sâmbătă, programul exact al întrecerii, cel preliminar indicând 12:30 ora finalelor, în fiecare zi. Vom reveni cu programul detaliat al competiției!