Pistolarii CSM-ului au ţintit nouă podiumuri la etapa de la Arad
Poligonul Sorin Babii din Arad a găzduit în acest week-end etapa cu numărul 5 din cadrul Campionatului Naţional de aer comprimat. Pistolarii clubului gazdă, CSM Arad, s-au numărat printre remarcaţii finalelor de astăzi, clasându-se de nouă ori pe podium. Performerii delegaţiei arădene au fost Cristian Mărcoşan, câştigător detaşat în finala juniorilor, dar şi Izabela Troeschi, prima în finala junioarelor, secondaţi de Robert Gal şi Andreea Babii, pe locul trei la juniori, respectiv junioare. La juniori II, Andreas Doringer a ocupat la final locul doi, iar la juniori III, Ştefan Simonca şi Tudor Hermenean au încheiat pe primele două poziţii. În fine, Alexandra Buda şi Brigitte Rozsa au terminat etapa de la Arad pe poziţiile doi şi trei la categoria junioare II.
Mărcoşan şi Troeschi au terminat primii
Aproape de podium s-au mai clasat Melisa Nunciu la junioare, ocupantă a locului şase, Graţian Vrabies şi Robert Horga, pe cinci şi şase la juniori, Marcel Bartoş, pe cinci la seniori şi Loredana Sabău, clasată pe aceeaşi poziţie în finala senioarelor. „Sunt mulţumit de rezultatele sportivilor, în special de Mărcoşan, care a făcut o finală deosebită la juniori. Dar şi juniorii II şi III vin bine din urmă, astfel că avem şanse bune la medalii la finala de luna viitoare, de la Bucureşti”, ne-a declarat antrenorul coordonator de la CSM Arad, Gheorghe Pop. Monica Toth, Ion Vasilescu şi Mircea Budurişan sunt ceilalţi trei antrenori ai secţiei de tir. Peste două săptămâni urmează etapa a 6-a, ultima, din cadrul Campionatului Naţional de aer comprimat, pentru ca în perioada 16-24 februarie să aibă loc finala, ambele întreceri fiind programate la Bucureşti.