Pîncota – Sebiş 0-0, în meciul de prezentare a lotului „şoimilor” pentru Liga a 2-a
Șoimii Pîncota şi-a prezentat aseară lotul pentru Liga a II-a, cu ocazia unui ultim amical, împotriva fostei adversare din eșalonul trei, Național Sebiș. Un meci în care ambii antrenori au rulat ce au mai bun în efectiv, cu menţiunea că Pîncota nu i-a putut folosi pe Cuedan, Bulzan şi Burian, toţi trei accidentaţi. La capătul unui joc foarte intens şi disputat, s-a terminat 0-0, iar ambele formaţii din judeţul nostru aşteaptă cu încredere debutul de campionat. „Felicit întreg staff-ul şi jucătorii pentru efortul depus în perioada de pregătire, peste care am trecut cu bine. Ne aşteaptă o săptămâna grea, cu două meciuri, marţi în Cupă, cu UTA BD şi sâmbătă în campionat, cu Vâlcea. Trebuie să gestionăm foarte bine această perioadă, să fim concentraţi şi să scoatem maxim din fiecare joc. Sunt mulţumit de lot şi am mare încredere în jucători”, spune antreorul Pîncotei, Dan Cuedan.
Echipe:
Pîncota: Irimia – Rusu (85 Viţu), Suciu (46 Lung), Crușoveanu, Siminic – Pantea (46 Suciu), Polgar (75 Issa), Dubeștean (80 Ugocean), Maghici (75 Mitu) – Staicu, Mihai (60 Sălăjan). Antrenor: Dan Cuedan
Sebiș: Șoltesz (70 Miron) – Tătar (75 Raţ), Bier, Mardare, Pop (65 Neacşu) – Apostol (60 Tothăzan), Lazea – Țîrlea, Roman, Bozian (80 Pintea), Sulea. Antrenor: Adrian Abrudean