Pîncota s-a cutremurat: 0-4 cu Tărlungeni!
Nici cei mai optimişti suporteri ai grupării braşovene nu intuiau scenariul meciului de astăzi, de la Pîncota, unde formaţia gazdă pornea din postură de mare favorită. Terenul propriu, situaţia grea din clasament, instabilitatea Tărlungeniului, cu jucători legitimaţi pe ultima sută de metri, toate duceau spre un verdict aproape sigur: victoria „şoimilor”. Numai că realitatea a fost cu totul alta în Podgorie, unde arădenii au fost surprinşi de o echipă care abia s-a adunat în această iarnă. Deşi antrenorul Dan Cuedan era optimist şi spunea că jucătorii săi sunt conectaţi la acest meci, care la un moment părea că nu se mai dispută, Pîncota a demonstrat exact contrariul.
Debut groaznic de mini-retur
Meciul a început în nota de dominare a gazdelor, dar prima fază fierbinte s-a consemnat abia în minutul 35: Sălăjan a reluat mingea cu capul, după un corner executat de Cuedan, dar fundaşii adverşi au respins de pe linie, la o fază la care Pîncota a cerut penalty pentru un presupus henţ. La prima acţiune periculoasă, Unirea a deschis scorul prin Dîlbea, care a marcat cu un şut plasat din 10 metri, în urma unui corner. „Şoimii” au căzut total după pauză, când acelaşi Dîlbea a realizat hatrickul. Mai întâi, în minutul 57, veteranul Tărlungeniului a transformat un penalty scos de Sorin Marin, pentru ca în minutul 68 să înscrie cu capul, în urma unui corner.
Se impun măsuri la Pîncota?!
Fără reacţie şi lipsiţi de concentrare, arădenii au mai încasat un gol în minutul 90, Mircescu executându-l pe Paşcalău cu un şut la colţul lung. Înfrângere grea pentru Pîncota, care debutează cum nu se poate mai prost în mini-returul seriei B din Liga a II-a. Se anunţă nori negri deasupra Podgoriei, Pavel Piroş având dificila misiune de a gestiona un alt episod extrem de delicat. Chiar dacă mai e mult până la finalul sezonului, obiectivul de evitare a retrogradării apasă tot mai greu pe umerii „şoimilor”, nevoiţi să îndure o umilinţă din partea unei echipe, deşi pe loc de play-off, aflate în pragul falimentului.
Formaţii:
Pîncota: Paşcalău – Suciu, Dubeştean, Lengyel, Siminic – Gavrilescu (46 Gîlcă), Dragalina, Issa, Fl.Cuedan – Voinea (74 Polgar), Sălăjan (58 Cioablă).
Tărlungeni: Niczuly – Vlăsceanu, Forika, Istrofor, Iaru – Neculai, Dâlbea, Cristea, Marin (62 Marcăş), Brujan (89 Poenaru) – Chirciu (86 Mircescu).
Arbitri: Florin Mazilu (Satu Mare) – Radu Despa, Cristian Lucaci (ambii din Baia Mare). Observatori: Iulian Spătaru (Timişoara), Mircea Sârbu (Hunedoara)