Pecica s-a impus în primul duel arădean al anului din Liga a III-a
Progresul Pecica și Unirea Sântana s-au întâlnit la reluarea Ligii a III-a la fotbal, într-un prim duel oficial arădean din C7 în noul an. Deși oaspeții aveau mai mare nevoie de victorie, pentru a spera la un loc de play-off, pecicanii s-au dovedit mai pragmatici și au înscris unicul gol al partidei în minutul 40, când au executat rapid o lovitură liberă, mingea a ajuns în dreapta, la Haloș, care a centrat în mijlocul careului, de unde tânărul Grancea a marcat, cu o lovitură de cap.
În partea secundă, speranțele nou promovatei lui Adi Abrudean au devenit tot mai mici, după ce în minutul 70, A. Iuga a fost eliminat, pentru un fault tare, la mijlocul terenului. După acest rezultat, Progresul se apropie la un punct de Sântana și mai speră, încă, la play-off.
Viitorul este cea mai bine clasată divizionară terță arădeană, chiar pe loc de play-off, 4, după ce în weekend a câștigat fără joc meciul cu Șugagul, retrasă din campionat.
Formații:
Pecica: Zamfir – Haloș, Wild, Aldan, Olăroiu – M. Rusu, Pamfile – Șiclovan (Budihală), Grancea, Borcea – Mura.
Sântana: R. Rusu – Felea, Petruț (Joldea), Pașca, Vlad – Jinga (Pureca), Iuga – Clej, Hlistei, Ad. Nica (Muntean) – Melniciuc (Banam).
Au arbitrat: N. Bodocan – la centru, A. Revnic și P. Pojar (toți din Cluj).
Liga a III-a, seria a 7-a, etapa a 18-a: Viitorul Arad – Hidro Mecanica Şugag 3-0 (f.j.), Progresul Pecica – Unirea Sântana 1-0, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 2-1, Unirea DMO – Timişul Şag 0-1, Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 3-0, CSC Ghiroda – Poli Timişoara 0-1.