Paşi de dans sportiv, toalete încântătoare toate la Cupa Aradului
Sala Sporturilor „Victoria“ din Arad a fost gazda celei de a III-a ediţii a “Cupei Arad” la dans sportiv, un adevărat spectacol, care a încântat numerosul public aflat în tribune.
Competiţia, care se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de dans sportiv, are ca principal organizator Clubul Sportiv Ballroom Dance, cu sprijinul DJTS Arad şi a Primăriei Municipiului Arad.
Au fost prezenţi la acest eveniment peste 250 de perechi, cu vârste între 4 şi 35 de ani, din întreaga ţară, concursul derulându-se la toate clasele, de la începători până la clasa open, la două secțiuni: latino (cha cha, samba, rumba, jive, paso doble) și standard (vals lent, vals vienez, tango, slow fox, quik step).