Pâncota a intrat pe mâna italienilor! Noul proprietar e Massone
Pavel Piroş şi Angelo Massone au bătut azi palma în privinţa echipei Şoimii Pâncota, astfel că divizionara secundă intră, oficial, pe mână italianului – noul proprietar al clubului din Podgorie. Fără să se pomenească de vreo sumă de bani, Piroş lasă de înţeles că se retrage mulţumit de la clubul pe care l-a condus timp de şase ani cu destule rezultate notabile. „Astăzi am semnat actele prin care cedez clubul Şoimii Pâncota omului de afaceri italian Angelo Massone. Voi fi alături de noii proprietari cu tot ce e necesar la club. De aceea, am şi rămas preşedinte de onoare”, spune Piroş.
Manager sportiv a fost numit Mugurel Ilisei, director sportiv e Dorin Micşa, iar Liviu Ilea are funcţia de director de competiţii. Cea mai importantă noutate e legată însă de noul antrenor, care vine din Argentina şi se numeşte Pedro Pablo Pasculi, fost internaţional al „pumelor” în perioada 2004-2007. Ca antrenor, a fost team-manager al naţionalei Ugandei, apoi a trecut pe la Dinamo Tirana, ca antrenor, iar ultima dată a i-a condus pe italienii de la Cittanova, serie D, în 2012.
Piroş, preşedinte de onoare
Rămâne de văzut cu ce lot va ataca Pâncota restul sezonului, proximul meci fiind cel de sâmbătă, cu Olimpia Satu Mare. În primele trei etape din Liga a II-a, Şoimii – care s-a bazat pe o echipă de juniori – a încasat 41 de goluri fără să înscrie nici unul, înfrângerile răsunătoare cu 16-0, la Afumaţi şi 18-0, în Colentina, cu Juventus Bucureşti, făcând înconjurul lumii. Revenind la Angelo Massone, italianul a încercat să preia, fără succes și Rapidul, numele său fiind legat şi de gruparea scoţiană Livingston, intrată ulterior în insolvență, în vreme ce Ceahlăul a dispărut pur şi simplu sub conducerea acestuia.