Ovidiu Hațegan, despre rămânerea în arbitraj: „În principiu, vreau să continui“
Ovidiu Haţegan va împlini 42 de ani pe 14 iulie, iar în acest moment este foarte aproape să ia o decizie legată de ce va face în continuare, conform digisport.ro. Cert este că vrea să rămână în lumea arbitrajului, acolo unde a reuşit cele mai importante lucruri de la Rainea, Crăciunescu şi Igna încoace.
Pe 28 martie 2022, Haţegan, arbitrul numărul 1 la acel moment al României, a suferit un infarct miocardic şi doar experienţa sa de medic şi profesionalismul doctorilor care l-au operat şi tratat l-au repus pe picioare. Acum se află din nou într-un punct important al vieţii pentru că trebuie să aleagă dacă va continua să fluiere sau va trece în Camera VAR.
„Îmi pare rău, nu pot să vorbesc, sunt la cursurile arbitrilor. Ce am de gând să fac? Încă nu am hotărât sută la sută. În principiu, vreau să continui. Pe teren, în camera var… O să văd. Oricum, sănătatea şi familia sunt sunt pe primul plan, asta este sigur”, a precizat Haţegan într-o scurtă discuţie telefonică.
La finalul lunii mai, Haţegan a participat la inspecţia de la FIFA a sistemului VAR, efectuată de un specialist sosit special la Bucureşti, sistem care va fi implementat în fotbalul românesc odată cu Supercupa României, CFR Cluj-Sepsi, sâmbătă, în direct pe Digi Sport 1. În această săptîmână, Haţegan a fost prezent şi la cursurile arbitrilor, ţinute la Cheile Grădiştei.