O nouă lovitură pentru sportul de performanță din Arad! CMCA a suspendat a doua sesiune de finanțări
Centrul Municipal de Cultură Arad anunță că se suspendă selecția publică de proiecte din cadrul programului sportiv de utilitate publică „Promovarea sportului de performanță“, sesiunea a II-a, organizată în baza prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general și Legii nr. 69/2000, legea educației fizice și sportului. Măsura este impusă de aplicarea măsurilor OUG 107/4 septembrie 2024, „pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative“.
În primăvara acestui an, Primăria a distribuit în prima sesiune de proiecte, denumită generalist „Promovarea Sportului de Performanță 2024”, 7,55 de milioane de lei. UTA și FCC UAV Arad au luat cea mai mare felie din aceste fonduri nerambursabile, 4 milioane (800 de mii de euro), respectiv 1,5 milioane de lei (300 de mii de euro). Dacă pentru UTA nu e chiar un capăt de țară, situația de la FCC UAV Arad este critică, conducerea clubului bazându-se foarte mult pe a doua sesiune pentru a-și rotunji bugetul. Vicecampioana României nu a primit în primăvară nici finanțare pentru echipa de junioare, fără de care nu poate funcționa la nivelul primului eșalon.
Situația este la fel de proastă și pentru multe alte cluburi și asociații sportive arădene, care astfel își văd activitatea pusă în pericol. Încă o confirmare că sportul nu este deloc o prioritate la nivel național și bineînțeles că nici la nivel local, dovadă că orașul nostru are un bazin olimpic pe cale de dispariție, după ce o serie de stadioane au fost puse la pământ în anii trecuți.