National Sebis isi va intari lotul
Liderul din „C4” se reuneşte pe 19 ianuarie, dată când se vor cunoaşte şi noutăţile din lot. Momentan nu există nici o certitudine la capitolul transferuri, dar Adrian Abrudean îşi doreşte jucători noi sub comanda sa, care să întărească efectivul ce a dus greul în toamnă. Până la reunire, antrenorul şi staff-ul său s-au întâlnit deja cu cei din conducerea clubului, pentru a pune la punct strategia pentru retur. „Suntem în discuţii cu unii jucători, dar încă nu am concretizat nimic. Cei vizaţi sunt de acelaşi nivel sau chiar superior celor mai buni fotbalişti din lotul nostru. Asta nu înseamnă că vom face transferuri în orice condiţii, în primul rând trebuie să menţinem grupul care ne-a adus pe primul loc”, ne-a declarat „Ştili” Abrudean.
Stagiu în Ungaria şi cinci amicale
Naţional Sebiş se va deplasa pe 30 ianuarie la Bekes, în Ungaria, pentru un cantonament de nouă zile, iar la revenirea acasă va disputa un amical cu o echipă din ţara vecină. Seria jocurilor de verificare va continua în compania formaţiilor CS Oșorhei, CSM Sighetul Marmației și Șoimii Pîncota, plus încă o echipă de Liga a IV-a, ceea ce se vrea ultima verificare înaintea startului sezonului de primăvară.