Motiv de bucurie pentru elevi! Cupa „Ienopolis” revine cu a şaptea ediţie

Motiv de bucurie pentru elevi! Cupa „Ienopolis” revine cu a şaptea ediţie

Dacă alte competiții sportive nu au reușit încă să revină după cei doi ani de pandemie, Cupa „Ienopolis” este un exemplu fericit, a șaptea ediție urmând a avea loc în 6-8 mai, la Ineu, în organizarea Clubului Copiilor Ineu și Primărei orașului Ineu, sub egida Ministerului Educației și ISJ Arad. „Suntem bucuroși că putem organiza din nou aceast concurs interdisciplinar județean cu participare națională. Îi așteptăm pe copii cu inima deschisă la Ineu, pentru a ne simți cât mai bine împreună”, ne-a declarat prof. Teodora Mang, coordonatorul proiectului. Programul evenimentului cuprinde un concurs de creație literară „Jocul și joaca în imaginația copiilor”, un vernisaj al unei expoziții de artă plastică și vizuală și un alt concurs de Grafică PC, dar și numeroase întreceri sportive.

Elevii din șase județe ale țării vor concura la: cros, arte marțiale, handbal feminin, fotbal pe teren redus, tenis de câmp, tenis de masă, șah, aeromodele, karting, ciclism și baschet masculin. Festivitatea de deschidere a filei cu numărul șapte a Cupei „Ienopolis” este programată pentru sâmbătă, 7 mai, de la ora 9, pe stadionul din Ineu.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published.