Miroslav Popov: „O diferenţă mică, dar putem merge mai departe”
CSU Alba Iulia a obţinut aseară prima victorie pe teren propriu în faţa Aradului, provocându-i trupei lui Araujo întâiul eşec al sezonului. O victorie obţinută de trupa lui Miroslav Popov în zi de sărbătoare, odată cu Crăciunul pe rit vechi: „Înainte de meci spuneam că vreau să câştigăm pentru Crăciunul nostru şi am reuşit acest lucru. A fost un meci dificil, disputat între două echipe foarte bune, însă doar una dintre acestea va merge mai departe. Am avut foarte puţin timp la dispoziţie pentru a pregăti această partidă din cauza sărbătorilor, şi chiar dacă nu poţi face miracole într-un timp atât de scurt, am reuşit o victorie frumoasă. Sunt bucuros că fetele mele au arătat că putem trece de puternica formaţie din Arad. Plus că de partea noastră am avut o sală întreagă şi galeria, care au avut un cuvânt de spus”, a declarat Popov pentru ziarulunirea.ro.
Alba Iulia va fi şi mai puternică în retur
Antrenorul sârb al formaţiei din Alba Iulia se gândeşte deja la returul de sâmbătă, de la Arad, unde CSU va încerca să apere avantajul minim, de 5 puncte: „Avem un rezultat mic după prima manşă, dar vom încerca să îl păstrăm la partida din retur şi să ne calificăm în semifinale. Este o diferenţă mică, dar cred că putem merge mai departe. Ne-au lipsit două jucătoare importante, dar mai important este că am obţinut prima victorie din istorie în faţa Aradului, pe teren propriu. Am luptat de la început până la final şi am câştigat un meci mare” , a mai spus Miroslav Popov. De punctat că Alba Iulia ar putea conta la Arad pe încă 3 jucătoare: americancele Brown şi Salley sunt aşteptate să sosească din SUA, iar sârboaica Mandic, noua achiziţie a trupei lui Popov, speră să îi fie eliberată până sâmbătă cartea verde.