Meciul Horia – Mănăştur a fost întrerupt la pauză
Vecine de clasament în seria A a Ligii a VI-a, Real Horia şi AS Mănăştur s-au înfruntat în derby-ul codaşelor. În minutul 5 oaspeţii conduceau deja cu 2-0 prin golurile înscrise de Claudiu şi Adrian Radu, întinzând nervii celor de la Real la maxim. Cel mai recalcitrant jucător al gazdelor, Alin Pele avea să decidă soarta jocului. În minutul 18 acesta a încasat un cartonaş galben pentru proteste la decizia arbitrului. Între timp s-a făcut 1-3, Păşcălău, respectiv Feraru trecându-şi şi ei numele pe lista marcatorilor. Mănăşturul s-a desprins în minutul 24, Mara marcând pentru 1-4, pentru ca în minutul 35 acelaşi Pele să primească direct cartonaş roşu la un fault grosolan. Peste un minut, Păşcălău a redus din nou din handicap, dar Mara a stabilit scorul pauzei, 2-5.
Arbitrii au fost escortaţi de poliţie!
Fluierul de final al primei reprize a declanşat scandalul: eliminatul Alin Pele a intrat pe teren, l-a prins de gât pe arbitrul Adrian Vasile şi i-a şi „controlat” picioarele cu ghetele încă nedescălţate. Brigada de arbitri, singura care decide reluarea jocului, a refuzat să mai intre în repriza a doua pe teren. Ba mai mult, au telefonat după echipajul de poliţie care i-a escortat până la ieşirea din Horia. „Gest reprobabil al jucătorului Alin Pele. În timp ce pe cele două bănci de rezerve spiritele nu au fost aşa încinse, Alin nu a rezistat psihic şi a reacţionat. Eu am notat tot ce s-a întâmplat în raportul de observare, dar cei care vor lua decizia vor fi membri Comisiei de Disciplină”, a declarat observatorul acestui meci, Gligore Bora.
Formaţii:
Regal Horia: Uglai – Şandor, Biro (Crişan), Blaj, Pele A., Păşcălău, Orban, Pele V., Stoichiţă, Sima, Marciuc.
AS Mănăştur: Oprea – Iconov, Varga, Colompar, Luchin, Lingurar, Iştoc, Radu A., Radu C., Feraru, Mara.
Au arbitrat: Vasile Adrian – Paul Radu, Raul Raţă. Observator: Gligore Bora
Ioan Hamza