Marius Copil obţine victoria carierei, la ATP Basel!
Tenismanul român Marius Copil a reuşit, miercuri seara, cea mai importantă victorie de până acum a carierei, 7-5, 7-6 (2) cu croatul Marin Cilic, numărul şase mondial, în optimile de finală ale turneului ATP de la Basel (Elveţia), dotat cu premii totale de 1.948.420 euro.
Pentru Copil (28 ani, 93 ATP), venit din calificări, este prima victorie din carieră în faţa unui adversar din Top 10. Arădeanul avea până acum două victorii în faţa unor jucători din top 20 ATP, în 2012 în faţa aceluiaşi Cilic (13 ATP în acel moment), în primul tur la Beijing, cu 3-6, 7-6 (0), 6-4, şi în 2013 în faţa francezului Gilles Simon (19 ATP), cu 7-5, 6-3 în optimi la Brisbane.
Copil a obţinut victoria după o oră şi 48 de minute în faţa croatului de 30 de ani, scorul meciurilor directe fiind acum 2-2. Cilic a câştigat ambele meciuri anul acesta, la Cincinnati, în turul al doilea, cu 6-7 (4), 6-4, 6-4, şi în primul tur la US Open, când românul a abandonat la scorul 7-5, 6-1, 1-1.
Marius Copil a reuşit la Basel nu mai puţin de 21 de aşi, fără a comite vreo dublă greşeală. Cilic a avut doar 4 aşi şi a comis 6 duble greşeli. Românul nu şi-a pierdut niciodată serviciul, salvând cele două mingi de break de care a beneficiat croatul, fructificând una din două mingi de break în primul set.
Copil şi-a asigurat un cec de 53.665 euro şi 110 puncte ATP. Următorul adversar va fi americanul Taylor Fritz (20 ani, 57 ATP), care s-a impus cu 6-2, 7-5 în disputa cu elveţianul Henri Laaksonen.
AGERPRES