Liga a II-a ar putea intra mai repede în vacanţă
Trei etape ar mai fi de desfăşurat în acest an din campionatul Ligii 2, conform programării iniţiale, însă majoritatea cluburilor din această competiţie au solicitat, în scris, Federaţiei Române de Fotbal ca sezonul să fie întrerupt imediat după etapa din acest weekend, a 19-a, ultima a turului, anunţă liga2.ro. 15 cluburi din 20 doresc să nu mai joace în 2017 cele două etape programate în luna decembrie, primele din retur, însă cererea lor ar putea fi respectată doar pe jumătate. Adică să se joace etapa a 20-a, în timp ce a 21-a să fie reprogramată pentru la anul.
Primele trei clasate, AFC Hermannstadt, Dunărea Călăraşi, Chindia Târgovişte, şi ASU Politehnica Timişoara (locul 7) nu sunt de acord cu reprogramarea, în timp ce Metaloglobus Bucureşti se abţine pentru că e nehotărâtă. În rest, toate celelalte cluburi din Liga 2 ar dori să mai joace doar în acest weekend, ca apoi să intre în vacanţă. O decizie în această privinţă se va lua în Comitetul Executiv al FRF din 29 noiembrie.
Iată cele trei etape care ar mai trebui, conform programării iniţiale, să se dispute în 2017:
Etapa 19
vineri, 24 noiembrie, ora 14:00
Ştiinţa Miroslava – Ripensia Timişoara
sâmbătă, 25 noiembrie, ora 11:00
CS Afumaţi – Academica Clinceni
Olimpia Satu Mare – Chindia Târgovişte
UTA Arad – FC Argeş
Pandurii Târgu Jiu – Dacia Unirea Brăila
Foresta Suceava – Luceafărul Oradea
sâmbătă, 25 noiembrie, ora 12:00
Dunărea Călăraşi – Metaloglobus Bucureşti
ASU Politehnica Timişoara – ASA Târgu Mureş
sâmbătă, 25 noiembrie, ora 14:00
AFC Hermannstadt – Sportul Snagov
duminică, 26 noiembrie, ora 14:00
CS Baloteşti – CS Mioveni
Etapa 20
sâmbătă, 2 decembrie, ora 11:00
Sportul Snagov – Luceafărul Oradea
Foresta Suceava – Ripensia Timişoara
Ştiinţa Miroslava – ASA Târgu Mureş
ASU Politehnica Timişoara – Dacia Unirea Brăila
Pandurii Târgu Jiu – FC Argeş
UTA Arad – Chindia Târgovişte
Olimpia Satu Mare – Metaloglobus Bucureşti
Dunărea Călăraşi – Academica Clinceni
CS Afumaţi – CS Mioveni
CS Baloteşti – AFC Hermannstadt
Etapa 21
sâmbătă, 9 decembrie, ora 11:00
CS Baloteşti – Sportul Snagov
AFC Hermannstadt – CS Afumaţi
CS Mioveni – Dunărea Călăraşi
Academica Clinceni – Olimpia Satu Mare
Metaloglobus Bucureşti – UTA Arad
Chindia Târgovişte – Pandurii Târgu Jiu
FC Argeş – ASU Politehnica Timişoara
Dacia Unirea Brăila – Ştiinţa Miroslava
ASA Târgu Mureş – Foresta Suceava
Ripensia Timişoara – Luceafărul Oradea.
Sursă: liga2.ro