Laszlo Balint, mulţumit după remiza cu Farul: „Punct meritat şi muncit”
Remiza albă de la Farul mai degrabă l-a mulţumit pe Laszlo Balint, antrenorul UTA-ei dorindu-şi în primul rând să nu piardă la Ovidiu: „Un meci echilibrat, în care, atât noi, cât și cei de la Farul, ne-am propus să câștigăm. Am muncit foarte mult pentru acest punct, chiar le-am spus băieţilor că vom avea nevoie de o disponibilitate la efort foarte mare ca să putem emite pretenții. Au reacționat foarte bine din acest punct de vedere și chiar dacă am avut momente în care am suferit și Farul ne-a pus sub presiune, până la urmă cred că este un punct muncit și meritat. În mare parte, băieții s-au achitat de aceste sarcini, dar tot timpul este loc de mai bine. Important este că nu plecăm cu mâna goală de aici”, a spus Laszlo Balint la finalul meciului cu Farul. A fost a patra remiză, a treia fără gol, între Farul (Viitorul) și UTA din cinci meciuri disputate de la revenirea arădenilor în Liga 1. Doar în play-out-ul stagiunii trecute, UTA reuşea să se impună la limită după golul lui Hora. Aşadar, „roş-albii” sunt neînvinşi în duelurile cu trupa lui Gică Hagii, ceea ce nu e deloc puţin.
UTA şi CFR Cluj au ajuns la zece meciuri fără gol primit!
Cursa pentru play-off continuă, dar pentru UTA urmează până la finalul anului o serie foarte grea: „Se demonstrează etapă de etapă că este un campionat echilibrat. Sunt multe echipe care, inclusiv la nivel declarativ, au spus că-și doresc accederea în play-off. Noi încercăm să ne concentrăm pe următorul meci, pentru că avem un program foarte greu, cel puțin până la finalul anului, Jucăm în fiecare etapă cu echipe ce-și doresc accederea în play-off. Deci, practic, fiecare meci va fi pe muchie de cuțit și trebuie să ajungem cât se poate de pregătiți. Tocmai de aceea spun că încercăm să nu ne gândim foarte mult la perspectiva mai lungă, să luăm fiecare săptămână așa cum vine și să rămânem focusați doar pe următorul meci”, a încheiat Laszlo Balint. Altfel, UTA rivalizează cu campioana ultimelor patru campionate şi lider autoritar al Ligii 1, CFR Cluj, într-un clasament al meciurilor fără gol primit. Ambele au ajuns la cota zece din 16 meciuri disputate!