Judoka Bianca Prodan a obţinut bronzul naţional la categoria U23
Bucureștiul a găzduit zilele trecute finala Campionatului Național de judo Under 23, sportivi născuti între anii 2000 şi 2006. CSM Arad a înscris în competiție trei judoka și a reusit să obțină o medalie de bronz prin Bianca Elena Prodan, la categoria +78 kilograme. Sportiva este antrenată de Dorin Drimbe și Arpad Nagy.
“Clubul nostru transmite felicitări şi sportivelor de la SCM Deva, care au urcat pe podium, după cum urmează: Daria Tudorache, locul 2 şi Carla Duma, locul 3, ele punctând la acest concurs pentru clubul cu care avem dublă legitimare”, spune antrenorul Dorin Drimbe. Urmează săptămâna viitoare etapa finală a Campionatelor Naționale de juniori 3, cu speranţe de medalie şi la această competiţie de pe tatami.