Golgheterul UTA-ei se vede într-un campionat puternic din Europa: „Să ajung cât mai departe!”

Golgheterul UTA-ei se vede într-un campionat puternic din Europa: „Să ajung cât mai departe!”

Golgheterul UTA-ei din acest sezon de Liga 1, David Miculescu este unul dintre cei mai buni tineri jucători ofensivi din Liga 1 și printre echipele interesate de el se numără şi FCSB, singurul club care a înaintat o ofertă concretă anul trecut, de 500 de mii de euro. Totuşi, pe adresa clubului arădean a venit o ofertă mult mai bună, din SUA, de la Charlotte, de peste 1 milion de euro, UTA a fost de acord să îi dea drumul, dar Miculescu s-a opus, obiectivul său fiind să ajungă într-un campionat puternic din Europa. David Miculescu a reușit 8 goluri în 31 de meciuri pentru UTA în acest sezon. 700.000 de euro este cota de piață a lui David Miculescu, potrivit Transfermarkt. Fiindcă Iacob a fost testat pozitiv la COVID-19, iar Damian Isac este accidentat, David Miculescu a rămas singurul fotbalist al UTA-ei care a ajuns sub „tricolorul” românesc pentru următoarele două săptămâni.

„Tot timpul mă simt bine la naţională, nivelul este mai ridicat”

„Decarul” arădenilor a început antrenamentele sub comanda lui Florin Bratu pentru meciurile României Under 21 cu Finlanda, de pe 25 martie, de pe stadionul Arcul de Triumf, ora 17,30 și Maroc, de pe 29 martie, din deplasare. Ambele meciuri vor fi transmise în direct de TVR 1! Tot timpul mă simt bine la echipa națională. S-a făcut deja un grup puternic, mai ales că sunt jucători din campionat. Mi se pare un nivel mai ridicat la U21 decât în Liga 1, pentru că sunt meciuri internaționale, se vede o diferență foarte mare. Urmează să ajung cât mai departe, într-un campionat puternic din Europa și să fac față acolo. Da, au fost adevărate acele știri (n.r., despre ofertele primite în iarnă), dar, împreună cu familia și impresarul meu, am luat decizia să rămân la Arad”, a spus David Miculescu, într-un interviu pentru FRF TV.

 

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published.