Ionuţ Popa, după eşecul cu Baia Mare: „Până acum, suntem cei mai slabi!”

Ionuţ Popa, după eşecul cu Baia Mare: „Până acum, suntem cei mai slabi!”
0 comments, 06/09/2015, by , in Fotbal, Liga2, Ultimele stiri

„Mister” era îngândurat înainte de începerea partidei cu moroșenii. Deși întâlnea o formație nou promovată, tehnicianul din Podgorie știa că nu are motive să se umfle-n pene. Nesincronizările dintre fundașii centrali, Pascariu și Rusu, al doilea gafeur la prima reușită a vizitatorilor, încercările nereușite ale mijlocașilor – dintre care s-a remarcat Fuchs, prin omniprezență și spirit de sacrificiu – de a distribui baloane utile pentru înaintași, dar și apatia celor din compartimentul ofensiv, toate acestea l-au făcut pe Ionuț Popa să se ia cu mâinile de cap la finalul partidei.

Când doar Alin Mihai și Danci dau randament, iar ei au intrat în teren după pauză, nu poți să ai pretenții. Aceștia suntem, asta ne este valoarea. Nu joc eu în locul jucătorilor și, din păcate, nu am soluții. Nu e posibil ca, după un aut la centrul terenului și o deviere cu capul, adversarul să rămână singur, în margine și să se ducă până-n poartă, fără să-l atace nimeni. Am întâlnit Tărlungeni și Baia Mare, iar din cele trei, noi suntem cei mai slabi. Probabil așa se va întâmpla și după meciul de la Mediaș. Bine că avem și noi o victorie”, a concluzionat Ionuț Popa, referitor la jocul echipei sale.

Cristian Bogdan: „După 7 meciuri, luăm puncte cu Pâncota!”

Din partea băimărenilor, conferința de presă a fost onorată cu prezența de antrenorul secund Cristian Bogdan. Asta deoarece Dorin Toma, cel care îndeplinește rolul de „principal” nu și-a rezolvat problemele cu licențierea și ocupă, scriptic, funcția de director sportiv în cadrul clubului. Pe foaia de arbitraj, antrenor pricipal a fost trecut Zoltan Ritli, fostul goalkeeper de la Steaua București îndeplinind, de fapt, rolul de antrenor cu portarii.

Nu cred că gazdele au fost visătoare în apărare. Am fost noi mai proaspeți și mai atenți la finalizare. Este devreme să tragem concluzii asupra echipelor sau despre obiectivul echipei noastre, de a juca în play-off. Sigur că ne dorim asta, dar scopul nostru este să creștem de la meci la meci, să obținem puncte. Am întâlnit de șase ori formația din Pâncota în campionatele trecute și este prima dată când reușim să câștigăm punct sau puncte”, a sunat analiza lui Bogdan.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *