Înotătorii cadeți ai CSȘ Gloria Arad au făcut valuri la Naționale

Înotătorii cadeți ai CSȘ Gloria Arad au făcut valuri la Naționale

În weekendul recent încheiat, Federația Română de Natație și Pentatlon Modern a organizat la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea, întrecerile Campionatului Național de înot, rezervate cadeților (12 și 13 ani). La start s-au prezentat peste 450 de sportivi de la 79 de cluburi din țară, printre aceștia aflându-se și zece tineri înotători de la CSȘ „Gloria” Arad, pregătiți de profesorul Sebastian Lucaci.

Elev în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică Arad, Darius Henț a cucerit aurul la categoria de vârstă 12 ani. Titlul a venit în proba de 50 metri bras, cu timpul de 34.26. Arădeanul a fost urmat de Andrei Aricescu (34.52, CS Dinamo București) și de colegul său de la CSȘ „Gloria” Arad, Alexandru Tipei (34.99), care s-a mulțumit cu bronzul.

Apoi, duminică, Darius Henț și-a reconfirmat valoarea și în cadrul probei de 100 metri bras, la care a obținut o nouă medalie de aur, cu timpul de 1:15.75. Argintul i-a revenit lui Ionuț Fedeleș (1:16.08, ACS Universitar USH), în timp ce medalia de bronz a stat tot la gâtul colegului de la CSȘ Gloria, Alexandru Tipei (elev în clasa a V-a la Colegiul Național “Moise Nicoară” Arad), cu timpul de 1:16.75.

Tot în prima zi de concurs, Allegra Farca a adus și ea un rezultat excelent, cu medalia de argint în cadrul probei de 50 metri bras cu timpul de 37.17. Farca a mai fost aproape de podium și în probele de 100 metri bras unde a obținut locul 5 (1:24.43) și de 50 metri liber unde a ocupat locul 8 (30.21).

Pe podium a mai urcat și echipa feminină de ștafetă cadete 12 ani, în componența Allegra Farca, Antonia Voloșeniuc, Eva Schmidt și Antonia Tebuie. Acestea au obținut, vineri seara, poziția a 3-a în proba de 4x50m liber (2:03.77), dar și locul 7 în proba 4x50m mixt (2:19.80)

Au mai punctat pentru CSȘ Gloria în clasamentul cluburilor echipa de ștafetă combinată (2 fete și 2 băieți), în componența Allegra Farca, Alexandru Tipei, Darius Henț și Antonia Tebuie. Aceasta a obținut locul 6 în proba de 4x50m mixt (2:11.93), iar echipa masculină de ștafetă în componența Alexandru Tipei, Darius Henț, Vlad Lucaci și Lucas Blaj a obținut locul 8 în cadrul probei de 4x50m mixt (2:18.34).

În fine, Abigail Gheduș (elevă în clasa a VI-a la Liceul Teologic Penticostal “Alexa Popovici” Arad) a punctat și ea pentru gruparea arădeană, obținând locul 8 în cadrul probei de 800 metri liber (copii 13 ani), cu timpul de 10:12.36.

În urma acestor rezultate și a celor 67 puncte acumulate, CSȘ Gloria Arad a ocupat la final locul 9 din 79 de cluburi participante.

 

 

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *