Începe semifinala! Baschetbalistele Aradului vor să dea lovitura în Sătmar: „Tratăm acest duel ca pe o finală!”

Începe semifinala! Baschetbalistele Aradului vor să dea lovitura în Sătmar: „Tratăm acest duel ca pe o finală!”

A venit, în sfârşit şi momentul adevărului pentru „galben-albastrele” de la FCC Baschet UAV Arad, decise să facă un pas în faţă după anii trecuţi, când s-au mulţumit cu locul 3 şi bronzul naţional. Toate eforturile se vor concentra acum pentru a bifa calificarea în finala campionatului, obiectiv al stagiunii şi rezultat pe care nu l-au mai reuşit de opt ani! Dacă în sezoanele precedente, rivala din nord-vest, CSM Satu Mare a fost evident mai bună, în acest an lucrurile s-ar putea schimba. Aradul şi-a întărit lotul în iarnă, unul destul de echilibrat şi are acum dubluri pe toate posturile, iar sătmărencele nu mai sunt atât de redutabile precum în anii trecuţi. Au dat semne de slăbiciune şi în meciul tur, de la Arad, dar şi în sfertul de finală cu KSE Târgu Secuiesc, locul 7 după sezonul regulat, în care au suferit mult şi au riscat chiar eliminarea, impunându-se greu, cu 2-1 la general. Plus că programul infernal din ultima perioadă, cu meciuri tot la 2-3 zile, dar şi accidentările unor jucătoare importante, i-au dat mari bătăi de cap antrenorului iberic Miguel Lopez, nevoit să se descurce uneori şi cu şase jucătoare, aşa cum s-a întâmplat în returul cu FCC UAV, câştigat nesperat. Totuşi, se pare că Satu Mare şi-a recuperat tot efectivul şi din ultimele informaţii, pivotul american Kostowicz este dat drept refăcut, după ce a absentat o bună perioadă de timp în urma accidentării de la turneul final al Cupei României. Un aspect interesant e că din lotul CSM-ului fac parte şi trei foste jucătoare recente ale Aradului, bosniaca Dzombeta, plus româncele Ardelean şi Fodor, toate trei cu evoluţii bune pe parcursul campionatului.

Toţii ochii pe coşgheterele americance Taylor şi Keys, Dzombeta şi Hadzovic – ce duel iugoslav!

Vedeta formaţiei din nord-vest este însă fără îndoială americanca Sparkle Taylor, o adevărată coşgheteră, medie de 25,2 puncte pe meci, la fel cum de cealalată parte o avem pe Andreona Keys, şi ea americancă coşgheteră a FCC UAV, cu o medie de aproape 20 de puncte. În rest, diferenţa o pot face în favoarea arădencelor căpitanul Hadzovic şi cipriota Akathiotou, care dacă vor fi în mână bună la aruncările de la distanţă şi semi-distanţă în această săptămână, au şansa să întoarcă avantajul terenului propriu de partea FCC UAV-ului. Marea luptă se va da însă sub panouri, acolo unde pivoţii Vuckovic, Ardelean şi poate Kostowicz, dacă va fi refăcută, vor da piept cu Vitulova, Vaida, Ghiţă şi Nagy. O armă secretă şi un plus pe ambele faze ar putea fi o altă americancă a Aradului, Sutherland, transferată în iarnă şi care şi-a revenit după problemele la spate de pe final de sezon regulat. Arădencele ar trebui să fie mai proaspete fizic, ele încheind mai repede faza sferturilor, având şi un program mai lejer în ultima lună, dar şi mai încrezătoare ca niciodată că pot să facă pasul spre marea finală a Ligii Naţionale, acolo unde se va califica aproape sigur Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, campioana „en-titre” şi marea favorită la titlu şi în acest sezon. Covăsnencele au misiune uşoară în penultimul act, cu Phoenix Constanţa. Revenind la semifinala Satu Mare – Arad, se joacă după sistemul „cel mai bun din 5 meciuri”, cu avantaj al terenului propriu de partea adversarelor, care au terminat în faţa lui Hadzovic şi a colegelor sale după prima fază a campionatului, CSM pe 2, iar FCC UAV pe 3.

„Galben-albastrele” vor să câştige măcar o dată în sala LPS şi să joace cu calificarea pe masă, la Arad!

Aşadar, un atu important pentru sătmărence, care au şi 3-1 la „directe” în acest sezon, ele câştigând la limită ambele meciuri din sferturile de finală ale Cupei României. CSM începe seria semifinală acasă, cu primele două meciuri programate joi, 7 aprilie şi vineri, 8 aprilie, de fiecare dată de la ora 19, în sala LPS din Sătmar. Formaţia pregătită de sârbul Bogdan Bulj, antrenor revenit la Arad chiar după derby-ul pierdut la Satu Mare, a arătat bine în sfertul de finală cu Sirius Târgu Mureş, câştigat clar, cu 2-0, după jocuri solide ale arădencelor. Atmosfera este foarte bună în tabăra arădeană, iar echipa pleacă astăzi, după prânz spre Satu Mare decisă să câştige măcar un meci din cele două, pentru a putea încheia apoi seria la Arad, luni, 11, sau marţi, 12 aprilie. În caz de meci decisiv, adică al cincilea, acesta se va disputa din nou la Satu Mare, pe 15 aprilie. În concluzie, Aradul sportiv se pregăteşte de un adevărat regal, marile dueluri din următoarele zile, UTA – Rapid, sâmbătă seară, la fotbal şi apoi, luni şi marţi, tot la Arad, în Polivalentă, semifinala FCC UAV – CSM Satu Mare.

Marcel Urban, mesaj puternic: „Este visul nostru de câţiva ani să ajungem în ultimul act!”

„Vom trata această semifinală ca pe o finală, este un vis al nostru de câţiva ani să reuşim să ajungem în finala campionatului! Am mare încredere în echipă şi în staff-ul tehnic că putem realiza acest lucru, ştiu că va fi greu, dar nu imposibil. Mai mult de atât, avem de luat o dublă revanşă faţă de Satu Mare, după ce ne-au eliminat din Cupă şi ne-au învins în returul sezonului regulat, reuşind să termine pe locul 2. Sunt favorite doar prin prisma faptului că vor juca pe teren propriu aceste prime două meciuri, dar noi vrem să câştigăm măcar o dată acolo, pentru a putea juca apoi cu calificarea pe masă la noi acasă. La Arad le va aştepta infernul, sunt sigur că suporterii noştri vor crea o atmosferă incendiară în Polivalentă, ştiind să se mobilizeze la meciurile importante”, ne-a declarat preşedintele clubului, Marcel Urban, înainte de semifinala cu CSM Satu Mare.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published.