În următorul CEX al AJF Arad se va decide soarta actualei stagiuni din Liga 4
AJF Arad anunţă, pe site-ul său oficial, că în curând va lua o decizie în privinţa reluării sau nu a campionatelor judeţene de fotbal. Practic, în următorul Comitet Executiv se vor lua în discuţie variantele propuse în urma răspunsurilor primite de la afiliaţi, iar în funcţie şi de măsurile impuse de autorităţi începând cu 1 iunie, AJF-ul va lua o hotărâre.
“Comitetul Executiv al AJF Arad din data de 27 mai 2020, întrunit în mod statutar în prezența tuturor membrilor săi, adoptă următoarele decizii:
In urma analizei raspunsurilor afiliatiilor la chestionarul privind desfasurarea campionatul 2019-2020, Comitetul Executiv ia act de raspunsurile acestora si hotareste ca in urmatorul Comitet Executiv (in functie de viitoarele cerinte ale MTS, Ministerul Sanatatii si FRF) sa discute variantele posibile de reluare a Competitiilor Judetene de Fotbal Amator.
Toate demersurile noastre vor depinde foarte mult de deciziile Ministerului Tineretului si Sportului si Ministerul Sanatatii privind conditiile care vor trebui respectate de fiecare club pentru organizarea jocurilor.
Orice informare adresată de către cluburile afiliate ce implică scenarii şi măsuri pentru dezvoltarea fotbalului aradean va fi analizată de către Comitetul Executiv al AJF Arad. Acestea pot fi trimise pe adresa de e-mail office@ajfarad.ro sau fax 0257256762”, se menţionează în comunicatul celor de la AJF Arad.
Vă reamintim că FRF le-a dat mână liberă Asociaţiilor Judeţene de Fotbal, pentru modul de încheiere al actualei stagiuni. În Liga 4 Arad sunt posibile două variante: un play-off cu patru sau şase echipe sau un baraj sec pentru câştigarea campionatului între primele două clasate, Victoria Zăbrani şi Frontiera Curtici, despărţite după 15 etape de doar două puncte în clasament.