ICIM debutează slab în faza a doua, cu eşec în faţa rivalei
FCC ICIM Arad a pierdut, surprinzător, derby-ul primei etape a fazei secunde din Liga Naţională de baschet. CSM Târgovişte a profitat de seara modestă a „galben-albastrelor”, din rândul cărora s-a remarcat, parţial, doar Hadzovic, chiar şi ea cu procentaje slabe şi Fodor. În schimb, prestaţii sub aşteptări a celorlaltor jucătoare, suficient pentru a rata succesul.
Cu mari probleme pe faza ofensivă, trupa lui Miljan Medvedj a fost condusă mai mereu pe tabela de marcaj, dar a revenit spectaculos pe final, de la 48-59 urmând un „run” de 10-0, care nu era departe să îi aducă chiar victoria. Doar că dâmboviţencele au negociat bine ultimul minut, iar Kilin a fost precisă de la linia aruncărilor libere.
S-a terminat 61-64 (16-19, 8-10, 18-14, 19-21), oficialii arădeni acuzând la finalul partidei arbitrajul trioului Csender – Opriş – Kovago. Au punctat: Hazdzovic 19 (2×3), Fodor 14 (2×3), Dzombeta 10 (2), Burdgess 7, Deura 4 (1), Ardelean 3 (1), Ciotir 2, Neagu 2, respectiv Poole 19 (1), Kilin 10 (1), Chivu 9 (1), Vaida 8, Stoenescu 7 (1), Coker 5, Toma 4 și Vați 2.
În celelalte meciuri ale rundei inaugurale din faza a doua a campionatului s-au înregistrat rezultatele: CSM Satu Mare – Phoenix Constanţa 98-70 şi Universitatea Cluj – Olimpia Braşov 80-74! Liderul Sepsi a stat. Pentru echipa arădeană – care coboară pe locul 5 în clasamentul grupei roşii, cu 15 puncte – urmează, în 29 decembrie, meciul cu Olimpia Brașov, ultimul din acest an.