ICIM Arad s-a “antrenat” la Iaşi
Cea de-a XXIII-a etapă a Diviziei A la baschet feminin a programat pentru ICIM Univ „Goldiş“ Arad o deplasare la Iaşi, acolo unde adversară i-a fost formaţia locală, Politehnica.
Arădencele, conform aşteptărilor, s-au impus fără emoţii, scor 79-21, după ce la pauza mare conduceau cu 51-9. Cu menţiunea că scorul sfertului doi, de exemplu, a fost 24-0 în favoarea ICIM-ului.
Diferenţa de valoare i-a permis lui Dan Moraru să ruleze întreg lotul avut la dispoziţie, toate jucătoarele trecându-şi numele pe lista marcatoarelor: Milovanovic 14 puncte, Kovacevic 12 puncte, Green 10, Nagy 10, Graham 9, Campbell 8, Grădinaru 6, Toma 4, Brosovszky 3 (1×3) şi Drăgoescu 3 (1×3).
ICIM mai are de disputat şi trei restanţe în campionat, prima dintre ele fiind programată luni, de la ora 17.00, în „polivalenta“ arădeană. Adversara fiind Sepsi Sfântu Gheorghe, o altă formaţie din campionat care se confruntă cu probleme financiare.