Ichim şi Bock au urcat pe podium la Pas de Calais
Cele mai bine cotate gimnaste ale secţiei de ritmică de la CSM Arad au participat zilele trecute la turneul internaţional de la Calais (Franţa). Sonia Ichim a concurat la categoria junioarelor, clasându-se pe locul 3 la individual şi pe locul 2 la exerciţiul cu cercul. Alexandra Bock, în competiţia senioarelor, s-a clasat pe 4 la individual şi pe 3 la măciuci. “A fost o verificare bună pentru fete, prima pe noul cod de punctaj. Un turneu tradiţional, ajuns la a 29-a ediţie, la care au mai participat gimnaste din alte patru ţări, Franţa, Belgia, Israel şi Argentina. Din păcate, Sonia a fost bolnavă, a avut şi febră şi nu a putut concura la capacitatea ei maximă. Cu toate astea, a dus concursul la bun sfârşit, fără ratare”, ne-a declarat antrenoarea de la CSM Arad, Daniela Chiriac. În acest week-end urmează un nou turneu internaţional, de această dată la Novi Sad, în Serbia, destinat gimnastelor ceva mai mici, care repetă în vederea Naţionalelor de la sfârşitul lunii aprilie.
Novi Sad şi Bucureşti, următoarele destinaţii
Finalul lunii martie le găseşte pe gimnastele CSM-ului la Bucureşti, la startul puternicei competiţii internaţionale Cupa Irina Deleanu, ajunsă la ediţia a 16-a şi programată în perioada 31 martie – 2 aprilie. “Se anunţă şi acolo un concurs puternic, cu sportive de valoare la start. Vom merge şi cu cele mici, Maria Moţ, Dalia Marin şi Catrina Buniov, plus Alenia Biringer – junioare mici, Sonia Ichim – junioare, Alexandra Bock şi Vanessa Kling – ambele la senioare. Sper ca Sonia să se refacă până atunci şi să poată concura, pentru că nu vreau să o forţez.”