HC Arad la un pas de a părăsi campionatul
Handbal Club Arad se află în pragul colapsului, echipa fiind foarte aproape, datorită problemelor financiare, de retragerea din campionat.
Mai sunt doar câteva zile, dacă nu se vor găsi resurse pentru a se achita restanţele salariale faţă de jucători şi a se plăti viza anuală obligatorie la federaţie, Aradul nu va mai avea reprezentantă în competiţiile de seniori în acest sezon.
„Nu avem nici măcar posibilitatea de a face antrenamente în sală, jucătorii fac doar pregătire fizică… Din păcate, nu am găsit nici un sponsor, avem doar o promisiune din partea domnului senator Ovidiu Marian, dacă nici aceasta nu se va concretiza vom fi nevoiţi să ne retragem din campionat. E păcat pentru că avem o echipă tânără, de perspectivă…“ a precizat preşedintele clubului arădean Mihai Petrică.
HC Arad a evoluat în turul campionatului în Divizia A (seria B), acolo unde ocupă locul şapte, echipa fiind alcătuită, în mare parte, din jucători tineri, foşti juniori ai Politehnicii Timişoara.
Conducerea clubului pune la dispoziţie, pentru eventuali spijinitori sau sponsori, contul Asociaţiei Sportive Handbal Club Arad, acesta fiind RO633BTRL00201205T15568XX.