Hajduk Split şi HNK Gorica, printre adversarele UTA-ei în cantonamentul sloven
UTA își cunoaște patru dintre cele cinci adversare pe care le va întâlni înainte de debutul în sezonul 2021/2022 al Ligii I. Următorul test este programat vineri, 25 iunie, de la ora 11, cu Viitorul Șelimbăr, nou promovată în această vară în Liga a II-a. Amicalul va avea loc pe arena „Francisc Neuman”. Două zile mai târziu, duminică, delegația arădeană se va muta în stațiunea Rogla (Slovenia), unde Laszlo Balint va conduce un cantonament de aproape două săptămâni. Acolo, utiştii vor disputa alte patru jocuri de verificare, trei din ele deja fixate. Bătrâna Doamnă se va afla față în față, miercuri, 30 iunie, cu echipa croată HNK Gorica – locul 5 în sezonul trecut în prima ligă. Apoi urmează la rând celebra formaţie Hajduk Split cu ai săi ultraşi renumiţi în toată lumea, a doua cea mai titrată echipă din Croația cu şase titluri.
Patru din cele cinci adversare din amicale, deja fixate
Hajduk nu se prea se regăseşte însă în ultimii ani, iar în sezonul precedent a terminat abia pe locul 4 și va juca în UEFA Europa Conference League. În fine, al treilea adversar fixat e NK Aluminij, formație de mijlocul clasamentului din prima ligă slovenă. A terminat campionatul pe locul 7. Oficialii arădeni mai caută o adversară în plus pentru un amical. UTA se va întoarce din stagiul de pregătire din Slovenia pe 10 iulie, iar o săptămână mai târziu va juca primul meci pe puncte în noua stagiune de Liga 1.
(foto: UTA Arad, facebook)