Grindei: “Arbitraj foarte prost, altfel arăta scorul dacă am fi fost lăsaţi să jucăm”
Rugbiştii arădeni au contestat la finalul meciului de astăzi, cu Petroşaniul, scor 12-24, prestaţia centralului Răduţă. În lipsa lui Ovidiu Şerban, cel care a luat în colimator arbitrajul a fost căpitanul şi secundul Marian Grindei: “A fost un arbitraj foarte prost, aproape la fiecare meci toată lumea îşi cam bate joc de noi, poate că nu este dorită prezenţa noastră în rugby-ul românesc. Altfel arăta scorul dacă am fi fost lăsaţi să jucăm, mai ales în primele 20 de minute”, a tunat la final Grindei. Experimentatul rugbist al Aradului nu a uitat însă să îşi taxeze şi colegii, şi ei cu păcatele lor în meciul de azi:
“Ne reproşăm faptul că nu prea am făcut legăturile de joc, în rest dorinţă şi voinţă au fost, bineînţeles că se putea mai mult. Mă simt bine în această dublă postură, de căpitan-antrenor, băieţii mă ascultă, dar totuşi încă mai sunt probleme de mentalitate, pentru că cel mai în vârstă sau cel pus să conducă echipa trebuie să fie respectat.” Pe arădeni îi aşteaptă meciuri la fel de grele şi în ultima parte a sezonului regulat din Divizia Naţională. După deplasarea de la Galaţi, urmează confruntările cu primele trei clasate.
Studenţii încheie seria meciurilor de acasă în compania Stejarului Buzău, meci urmat de deplasările de la Bârlad şi Iaşi, ultima restanţă contând pentru etapa a 10-a. “Ne aşteaptă meciurile grele. Avem în continuare probleme de lot, sunt vreo 20 şi ceva de copii tineri, doar cinci avem peste 23 de ani. E greu aşa, dar ne străduim”, a mai spus Grindei.